Alegeri anticipate? Ce cred că se întâmplă

Alegeri anticipate? Ce cred că se întâmplă
Dacă s-ar ajunge la alegeri anticipate, nu aş plânge soarta PSD şi a ALDE, ba chiar aş pune pariu că tot ei, singuri, vor face majoritatea parlamentară.
 
Desigur, acum asistăm la un val emoţional puternic, suntem într-o formă de isterie „civică” care probabil îşi va atinge climaxul în weekendul ce urmează. După aceea lucrurile se vor linişti, cel mai probabil.
Acest val emoţional nu este însă suficient să asigure o victorie contra PSD. Şi aceasta din mai multe motive.
1. mai întâi pentru că alegerile nu ar avea loc în timpul desfăşurării sale (i.e. duminica viitoare) ci peste nişte luni de zile, când apele se vor fi liniştit. Iar dacă furtuna a avut loc acum, e greu să crezi că se va mai putea organiza alta în timpul campaniei.
 
2. Nu există alternativă la PSD şi la ALDE: Opoziţia este practic distrusă şi într-un proces de auto-canibalizare (USR mănâncă voturi de la PNL, în timp ce partea raţională din PNL tinde să devină fie neutră, fie se îndreaptă încet spre ALDE).
 
3. Nu există lider providenţial. Da. Iohannis l-a înfrânt pe Ponta, dar pentru că era o alternativă reală la Ponta: mitul primarului eficient, mitul neamţului, faptul că retardul poate fi uşor confundat cu înţelepciunea atunci când se îmbracă în tăcere, etc.
 
4. Electoratul PSD. Ştiu, pe Facebook nu se discută despre electoratul PSD decât în termeni umilitori. În fapt, electoratul PSD este un electorat puternic şi constant, disciplinat şi tăcut, care dacă nu e demobilizat de interesele unor baroni locali (cum s-a întâmplat cu Geoană şi cu Ponta) ştie să se mobilizeze exemplar la vot.
 
5.România profundă. România profundă nu e o lozincă. România profundă este acea Românie a vecinilor de bloc care nu e motivată de mize politice ci de mize economice şi sociale. Este cea care are nevoie de o economie stabilă, de un stat atent la nevoile sale, de pace socială. Această Românie profundă e foarte frustrată de schimbările făcute prin ignorarea ei: este România care nu vrea soluţia CIoloş şi nici ca politica să fie decisă în pieţe publice unde ea nu poate ajunge. Ea de obicei stă acasă când e rost de votat, sau votează soluţia stabilă.
 
Sunt sigur că şi cei care au provocat isteria din stradă ştiu lucrul acesta. Ipoteza mea este că de fapt mizele sunt de fapt cu totul altele:
a) reconstrucţia Opoziţiei, în jurul domnului Iohannis, a „justiţiei” (care devine astfel pur şi simplu un fapt politic) şi a eternului „Jos comunismul”. E vorba de „Secta” despre care vorbeam în alte postări. Această nouă coagulare este esenţială pentru bătăliile politice care vor urma.
b) (dar cel mai important) păstrarea controlului Sectei (ceea ce alţii numeau neinspirat „Binom”) asupra unor instituţii de forţă ale statului (serviii, DNA; procuratură, ideal şi puterea judecătorească).
 
Numai că, deasupra acestui întreg război politic de la noi se găseşte o lume în schimbare, ale cărei mişcări geopolitice nu prea stau de disperările taberelor ce se confruntă pe malul Dâmboviţei….

Naşterea României

Naşterea României
Ziua de 24 ianuarie 1859 este ziua de naştere a Statului român, cel în care locuim acum.
Nu s-a născut eroic, în fum de bătălie, ci s-a născut ca rezultat al unui context politic internaţional şi al capacităţii clasei politice româneşti de a specula şi negocia acel moment istoric, punând marile puteri ale vremii în faţa unui fapt împlinit: cele două provincii autonome ale Imperiului Otoman: Moldova şi Valahiaa au un singur domn, apoi vor avea un singur guvern, o singură legislaţie şi, în sfârşit, un singur nume: România.
 
De ce nu ne place 24 ianuarie?
Pentru că nu e eroic dar şi pentru că ne spune un lucru ce nu ne este pe plac: lucrurile mari şi durabile se fac cu gesturi mărunte, politice, cu negocieri inteligente, fără pasiuni gratuite.
 
Într-o Românie în care Parlamentul este o instituţie prost văzută, ba chiar dispreţuită, în care un miting este considerat o formă de legitimare democratică, iar nişte alegeri sau o iniţiativă legislativă cu milioane de semnături, strânse conştiincios şi cuminte, pot fi „invalidate” prin uitare sau inepţii discursive, 24 ianuarie nu are ce să spună.
DIn păcate, conştiinţa civică românească vibrează mai degrabă la gândul lui 13 iunie 1990. E mai cool când un miting de hăbăuci sfidează nişte alegeri democratice, decât atunci când o mână de politicieni pragmatici, construiesc o ţară (ca în 24 ianuarie 1859)…. Mai mult chiar, când ne raportăm la 24 ianuarie, ne raportăm la chipul lui Alexandru Ioan Cuza- ceea ce e greşit. Statul român se naşte dintr-o negociere politică la nivelul întregii societăţi moldoveneşti şi valahe, Cuza fiind doar unul din rezultate, nu eroul. Dar aşa ne place nouă: să dspreţuim parlamentarismul şi să ne agăţăm de eroi individuali.
 
României îi lipseşte cultura civică şi modestia înţelepciunii….Avem totuşi 158 de ani ca existenţă: ar trebui să mai „îmbătrânim” şi noi în ale politicii, fraţi români…

Gând despre Biserică

Gând despre Biserică
Biserica- în cei aproape 2000 de ani de existenţă ai săi, a fost şi a rămas o instituţie divino-umană.
Apostolii înşişi au fost atât de umani, Petru însuşi a avut puţină credinţă, îndoieli, Pavel a fost un arogant misogin. Ba chiar în ceata apostolilor a fost un Iuda Iscarioteanul.
Nicicând Biserica nu a fost perfectă, aşa cum sfinţenia nu a presupus niciodată- în înţelesul ei real (nu cel idealizat) perfecţiunea.
Acesta este geniul Bisericii: este o instituţie a oamenilor şi a găzduit, inevitabil, toate păcatele umanităţii, toate erorirle sale, pentru a putea să le şteargă sau să le ofere lui Dumnezeu pentru a întoarce răul spre bine.
Bună parte din istoria Bisericii despre asta e: vezi papi, patriarhi, episcopi, preoţi şi credincioşi nevrednici şi ticăloşi, dar care- în mâna lui Dumnezeu, prin voinţa Lui, devin paşi spre mântuire ai lumii şi Bisericii.
Istoria Bisericii este cea mai bună lecţie de teologie pentru fiecare dintre noi, dacă ne confruntăm cu adevărul ei şi nu o vom „anestezia” cu legende şi snoave „duhovniceşti”.
Mulţi credincioşi au atât de puţină încredere în Dumnezeu şi în Biserică încât, pentru a îşi proteja credinţa, ajung să nege adevărul şi inventează idoli din Dumnezeu, Sfinţi, Biserică şi basme din istoria Bisericii. Acesta este un păcat împotriva credinţei mai rău decât ateismul.
Ateii sunt chiar mai avantajaţi decât aceşti credincioşi de care vorbeam mai sus. Ei nu au credinţa- ceea ce e grav, dar măcar nu fug de adevărul istoric. Credincioşii de vorbeam mai sus despre ei nu mai au nici credinţa, dar îngroapă şi adevărul
Dar să revin: Biserica a funcţionat şi funcţionează pe baza unei tensiuni interne: între membrii ei, supuşi tot timpul tentaţiei şi păcatelor, dar investind încrederea şi speranţa lor în Dumnezeu, şi Domnul care face miracole cu noi, fiecare în parte, dar şi cu Biserica Sa ca întreg, ca să nu ne ducem toţi …la dracu.
De aceea trebuie să denunţăm cu toată forţa acea ipocrizie din interiorul şi din exteriorul Bisericii, care vorbeşte despre perfecţiune şi care pretinde perfecţiune, în loc să ofere credinţă.
Eu sunt creştin catolic nu doar pentru că Petru a murit pentru Domnul, ci şi pentru că Petru s-a îndoit de Domnul când mergea pe ape, şi pentru că Petru s-a lepădat de trei ori de Domnul, pentru că îi era frică, şi pentru că, spune Tradiţia, a încercat să fugă de propria sa moarte pentru Domnul.
Şi, spuneţi şi voi, cei care sunteţi creştini, nu e aşa că e minunat că trăim într-o Biserică divino-umană? De ce să fim ipocriţi sau, şi mai grav, idolatri?

Iar voi, cei care nu sunteţi creştini, problema voastră este că nu înţelegeţi că Dumnezeu nu lucrează ca oamenii. Şi sigur nu îl cheamă Kant 😉

 

Dragi prieteni penelişti

Dragi prieteni penelişti,
Cum să vă spun? Aţi pierdut alegerile parlamentare cu un scor zdrobitor pentru orgoliul vostru.
Să vă aduc aminte? Aţi avut 20 de procente şi PSD, partidul împotriva căruia aţi luptat, căruia i-aţi dedicat toată campania voastră (negativă de la un cap la altul) , a luat 45 de procente.
Să mai insist? Aţi pierdut la o distanţă de 25 de procente faţă de PSD. Adică, ca să fiu mai clar, dacă v-aţi fi dublat procentajul, tot aţi fi pierdut la o diferenţă mare: de 5 procente.
Să vă spun şi pe asta? Hai că vă spun: în iunie aţi luat peste 30 de procente, acum aţi luat 20 de procente.
Pe toate datele problemei se pare că aţi fost votaţi doar de electoratul vostru captiv: adică toţi ăia care atârnă de primarii voştri şi de aleşii voştri, de asistaţii social precum şi de o parte din secta aceea de talibani de canapea, care cred că FSN-ul e bolşevic şi că fosilele alea de la GDS ar fi intelectuali respectabili…
Asta e. Aţi pierdut îngrozitor.
Şi hai să vă mai spun un secret: nu PSD-ul e de vină. Voi, doar voi, sunteţi de vină.
De ce? Pentru că aţi arătat că vă doare în fund de ce crede şi simte poporul român. Aţi făcut o campanie electorală care să dea bine pe la DNA şi la ambasade, dar nu care să convingă pe români.
Românii vor guvernare stabilă, care să răspundă politic, voi le propuneaţi o guvernare care a fost doar pe placul Bruxelles-ului, unor ambasade şi domnului Iohannis. Mă refer la guvernul Cioloş.
Românii vor pace, voi băteaţi câmpii cu NATO, ruşii şi cu vecinii cei răi care s-au vândut lui Putin şi ameninţă ţara.
Când eraţi întrebaţi ce vreţi să faceţi pentru ţară, ne răspundeaţi că PSD-ul e rău. Când vă întrebam de pensii, aflam că Iliescu conduce din umbră pe comuniştii care vor să pună mâna pe ţară.
Campaniile astea anticorupţie, în care ameninţaţi cu cătuşele şi mandatele în stânga şi dreapta nu au convins pe nimeni. Ba chiar ne-au iritat. Pentru că noi, România aia pe care trebuia să ne convingeţi să vă votăm, nu suntem vreo gagică curvă şi coruptă, cum ne prezenta un clip electoral al vostru. Nu! Suntem nişte oameni- nici mai buni, dar nici mai răi ca alţii- care vrem să nu fim luaţi de proşti, care nu ne facem iluzii, dar nici nu ne mai lăsăm păcăliţi de toate lozincile.
Ce folos că l-aţi pus în vitrină pe doctorul Dănăilă (chiar, nu vă era milă şi de omul acela, de l-aţi instrumentalizat?). Credeaţi că uităm că preşedintele vostru, Iohannis, ne-a jignit făcându-ne fundamentalişti religioşi, în timp ce voi aţi tăcut politicos?
Sau credeaţi că bătrânul acela venerabil va putea să acopere prezenţa voinică şi ipocrită a concubinei unui multimilionar dâmboviţean şi celelalte corcituri de doreaţi să le băgaţi în Parlament?
Parcă nu ştiam că sunteţi la fel de plini de corupţi şi combinagii ca pesediştii. Doar că, spre deosebire de pesedişti, voi nu aveţi stil, măi copii….
Nu, dragilor…. Doar ne-a iritat că aţi vrut să ne furaţi ochii cu o vitrină cu moşneag. Măcar la PSD au avut onestitatea de a o pune pe tipa cu ţâţe pe locul 1, nu au ascuns-o pe listă, după vreun frecventabil….
Acum, iar vă doare în fund de faptul că o majoritate zdrobitoare nu v-a votat pe voi şi nici măcar ideile alea de le promovaţi voi (PNL plus USR egal: 29 de procente, ştiu că doare, dar….atât face în procente tâmpenia asta cu „justiţia” şi DNA-ul, măi dragă, măi.)
Altfel nu îmi explic că vreţi guvern „de dreapta”. Cu ce drept, fraţilor penelişti? Lumea nu v-a votat şi v-a dat un mandat lung de opoziţie….
Sau pe asta cu Dragnea şi mandatul lui chiar nu o înţeleg, dragi penelişti. Genul ăsta de miştocăreli de le-aţi făcut în campanie v-au aruncat în coşul de gunoi. De ce le mai folosiţi şi acum?
Vreţi să discutăm despre condamnarea lui Dragnea? Păi hai să o facem: că atunci când Dragnea trimitea nişte sms-uri de mobilizare la vot (apropos, miniştri din guvernul vostru „tehnocrat” duceau oameni cu maşina la vot, sau asta nu e fraudă electorală?) voi, peneliştii eraţi alături de el şi vă rugaţi să treacă referendumul, în timp ce eu am stat acasă, scârbit de nesimţirea lui Crin al vostru şi zicând că mai bine încă doi ani cu Băsescu decât 5 cu Antonescu…
Când pe Dragnea l-au luat la anchetă, când procurorii umblau prin sate cu poliţia şi cu…biblia, ca să pună presiune pe oameni, când se aduceau oameni cu autocarul la procuratură, voi încă mai eraţi cu PSD şi protestaţi în faţa acestor abuzuri.
Iar acum Dragnea e „penal”, e un „infractor”, pentru un referendum pe care voi şi Antonescu al vostru l-a provocat (nu zbieraţi voi, peneliştii, că Ponta a „trădat”? Şi de la atâta zbieret v-aţi combinat cu….pedeliştii).
Închei dragi penelişti atrăgându-vă atenţia că numărul proştilor scade repejor. În iunie erau 31 procente, în noiembrie au ajuns 20…. Dacă veţi continua în stilul ăsta s-ar putea ca în 2020 să fie ….4,9 prcente.
Cu drag,
Bogdan D.
P.S. A câştigat Trump alegerile din SUA, deci nu mai aşteptaţi sms-uri de la Ambasada SUA.
P.P.S. Partidul lui Nicuşor Dan a ajuns să pară club de gentlemani în comparaţie cu locanta dumneavoastră politică.
carutacupaiete-480x360

Partidul Naţional Liberal

 
PNL are o foarte mare problemă: această problemă e dată de faptul că următorii doi ani sunt ani fără niciun eveniment electoral, deci ani în care este foarte greu să mobilizezi partidul, să îl menţii în viaţă.
Orice partid are această problemă. Desigur, când eşti la guvernare, este mult mai uşor să treci peste riscul anchilozei.
Însă PNL va trebui să treacă prin acest deşert pre-electoral în cea mai dificilă situaţie cu putinţă: este decredibilizat, are o profundă criză identitară şi nu are energia intelectuală de a se confrunta cu ea şi e tot mai sărac.
Însă cea mai profundă criză este criza de cadre, deja vizibilă cu ochiul liber: după dezastrul Alina Gorghiu, în tot PNL nu s-a găsit ceva mai bun decât…:Raluca Turcan.
Oameni cu experienţă politică şi electorală au fost scoşi din cărţi de „criterii de integritate”: Ignorând faptul că electoratul este imun la „lupta anticorupţie” aşa cum a fost ea înţeleasă de propaganda oficială, liberalii s-au castrat siguri, în speranţa că astfel nimeni nu le va pune în discuţie virginitatea.
Spre mirarea lor, acest lucru nu i-a făcut mai atractivi ci i-a pus în situaţii tot mai penibile.
Adăugaţi la aceasta şi faptul că o parte din parlamentarii PNL sunt necontrolabili („oamenii noi”, aduşi ca locomotive electorale de doamna Gorghiu, dar şi liberalii vechi, care probabil se gândesc deja la cum se vor putea alătura ALDE, PSD sau USR).
 
Acestor probleme se adaugă probleme mult mai vechi, din care cea mai şocantă este cea a neîncrederii partidului în propria sa capacitate de a „fabrica” lideri. PNL a fost tot timpul ispitit să găsească lideri din alte părţi. Aşa s-a întâmplat cu Stolojan, cu Klaus Iohannis şi cu Dacian Cioloş.
Dar se întâmplă şi la nivel de organizaţii locale- la Constanţa partidului i s-a impus, de exemplu, un agamiţă dandanache, amiral de uscat, carismatic cât o pereche de şlapi chinezeşti de plajă, dar…”om nou”, deci mai bun decât peneliştii care comiseseră păcatul de a avea vechime în partid.
Ideea aceasta, că ce e mai bun se găseşte tot timpul dincolo de zidurile propriului partid, nu poate încuraja în PNL o mentalitate de lider. PNL e tot timpul nemulţumit de el înşuşi şi îşi găseşte tot timpul eroi cât mai exotici (ca să nu spun bălţaţi).
În ultima campanie, această gândire a sfidat delirul: în PNL era o veritabilă „daciadă” a elogiilor la adresa lui Cioloş, dublată de o succesiune de declaraţii de iubire faţă de USR, deşi atât Cioloş cât şi NIcuşor Dan, nu păreau nici încântaţi, nici dispuşi să accepte dragostea pasională a liberalilor.
 
Toate aceste probleme nu se vor stinge în anii ce vor veni. Dar s-ar putea să stingă partidul.
Soluţia este simplă: PNL are nevoie de o conducere curajoasă, care să pună în discuţie identitatea şi implicit viitorul partidului, care să fie dispusă să rişte.
Primul pas ar fi divorţul de Iohannis. PNL, ca să supravieţuiască acestor ani, trebuie să fie partid de opoziţie, nu partidul preşedintelui ţării.
Al doilea pas este o conducere liberală, alcătuită de liberali vechi, dar oameni noi (ca notorietate).
Al treilea pas este asumarea unei identităţi doctrinare clare: fie liberal conservatoare, fie social liberale. Haosul doctrinar erodează grav acest partid în care nu disciplina de partid ci individualismul e considerat virtute fondatoare.
Al patrulea pas este identificarea agendei reale a societăţii. Iar acolo nu cuvântul „integritate” ci cuvântul „eficienţă” are prioritate, ca să dau un singur exemplu.
În sfârşit, al cincilea pas este depăşirea complexului faţă de PSD. PNL s-a gândit, asemenea întregii „drepte” româneşti, doar ca o reacţie, ca un scuipat, ca o lozincă „jos Iliescu” mai mult sau mai puţin elaborată.
Categoric să înlocuieşti pe Alina Gorghiu cu Raluca Turcan, sperând că vine Cioloş,  nu e soluţia…
carutacupaiete-480x360

Aiureala şabatului electoral

Mi se pare o duioasă prostie, asta cu întreruperea campaniei electorale cu o zi- două înainte de alegeri.
 
Ăia de au creat legea avea o imagine ideală şi quasi-religioasă a alegerilor. Ceva de genul:
– după campanie, electorul intră într-un sabat meditativ şi, în liniştea casei, ascultând muzică cultă, fumându-şi pipa şi bând un cognac căldicel, se întreabă care este opţiunea cea mai bună pentru ţară.
Apoi, duminică dimineaţa, merge la LIturghie, roagă pe Dumnezeu să îi trimită harul de a vota înţelept şi apoi merge la vot.
 
Legea este însă nu doar ineptă ci şi o încălcare a unui principiu fundamental: libertatea de exprimare.
 
Culmea inepţiei este însă atinsă în ziua alegerilor.
Atunci nu ai voie să îţi faci public votul. Rişti să fii amendat dacă îţi pozezi propriul vot.
Culmea amuzamentului este micul teatru prost jucat de presă şi de candidaţi în momentul votului.
Candidatul vine, votează sub ochiul atent al camerelor de filmat.
Jurnaliştii, „sfidând” curajos legea, îl provoacă pe15095040_10208047182243171_6742322335640418925_n-2 candidat cu întrebarea. „cu cine aţi votat?”
Evident, candidatul mustăceşte. Ştie că răspunsul corect: „Am votat cu mine şi cu partidul meu” ar fi o infracţiune electorală- o formă de campanie în sfânta zi a alegerilor.
Aşa că ţine un mic discurs de genul: „Am votat pentru ca ţara să meargă mai departe pe calea integrării euro-tlantice, pentru o Românie europeană, posperă şi…..aici candidatul pasează „discret”-complice- „inteligent” (crede el) lozinca cheie a campaniei sale sau partidului său.
 
Presa pleacă satisfăcută şi mica ipocrizie electorală şi-a jucat şi ultimul act 😉

La vot nu te duci dacă nu ţi-ai gândit temeinic opţiunea mai înainte!

În oraş fiind, am găsit răgaz să citesc (de pe Hotnews, că sunt sigur că ei nu vor schimba o iota din spusele prezidenţiale) ce a glăsuit domnul Iohannis în mesajul ce ar fi trebuit să ne emoţioneze.
 
Acum, la o cafea, îmi permit să explodez pe o temă pe care, din corectitudine politică, am tot tăcut-o: cea a îndemnurilor ăstora infinite să ieşim la vot.
Dar acum, domnul Iohannis a sărit calul:
„Dragi romani, mergeti la vot, mergeti la vot si nu lasati pe altul sa hotareasca in locul vostru ce se intampla cu Romania noastra.
 
Indiferent daca aveti o optiune sau inca nu, e important sa votati”
 
Am zis că omul care făcea transcrierea nu a înţeles mai bine, însă câteva minute mai încolo, văd că preşedintele a subliniat din nou ideea:
 
„Mergeti si votati chiar daca va hotarati in ultimul moment pe cine sa votati.”
 
Hai să o luăm logic: votul este foarte important, cum ne spune chiar domnul preşedinte.Votăm ca să decidem ce se va întâmpla cu România noastră.
Deci cheia nu este să mergem oricum la vot, ci să gândim foarte responsabil votul nostru. Dacă nu ştim pe cine să votăm, nu avem nicio părere politică, a merge la vot oricum e mai grav decât dacă nu votezi deloc.
Nu avem o părere formată, nu avem o opţiune politică gândită? Atunci mai bine ne vedem de petrecerea unei duminici agreabile în familie, cu prietenii, cu amanţii, cu ce putem…..
Dacă votul e o chestie serioasă, nu îl poţi trata cu neseriozitate, ducându-te la urnă şi eventual făcând o „ala, bala, portocala….” pe buletinul de vot, până alegi opţiunea preferată.
 
Da. Îndemnurile la vot sunt o idee foarte bună: dar nu pe ultima sută de ore până la închiderea urnelor. Tocmai pentru că votul este o treabă serioasă, de care depinde viitorul ţării tale.
 
Îndemnurile la vot trebuie să însoţească dezbaterea electorală: doar dacă partidul x sau candidatul y te-au convins, abia atunci e bine să te duci la vot.
Ideal ar fi ca să existe şi procedura înscrierii la vot, pe listele electorale: ca gest preliminar al angajării noastre într-un demers de reflecţie politică. Căci votul e un act politic, nu un instinct.
 
P.S. Eu înţeleg mesajul domnului Iohannis în dimensiunea sa subiectivă: el însuşi nu ar fi ajuns preşedinte dacă majoritatea celor de l-au votat şi-ar fi gândit votul şi nu ar fi mers la urne în urma unui impuls emoţional şi nu raţional.
Dar, cu tot dragul pentru orgoliul domnului Iohannis,  votul acordat din impuls, e un eşec al democraţiei, nu o caracteristică a ei…
Duca pe malul lacului