Dragă românule stabilit peste hotare,

Îţi scriu această scrisoare pentru că am remarcat că îţi place stilul epistolar, pe care l-ai tot folosit în ultimele luni.
Mai întâi îţi scriu pentru a îţi spune că te înţeleg. Şi eu m-am luptat şi mă lupt cu gândul de a pleca din România. Nu e deloc uşor să trăieşti în România. E greu să găseşti motivaţia să insişti să rămâi pe aici. Cu toate acestea am rămas, pentru că….e totuşi ţara mea şi aici chiar şi lucrurile care mă enervează cel mai tare îmi sunt mai intime, mai familiare decât lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult prin străinătate.
Nu pot să bag mâna în foc că nu va sosi momentul în care voi pleca din România. Viaţa e al naibii de complexă. Şi tu chiar o ştii mai bine decât mine lucrul acesta. Doar ai plecat din ţară, de lângă familie, uneori la… dracu în praznic.
Însă ce nu pot să înţeleg este faptul că, după ce ai luat decizia asta, de a părăsi România, continui să te implici în viaţa ei politică, să votezi, să protestezi, să faci petiţii, grupuri de presiune, etc.
Iartă-mă, dar nu mi se pare onest. Mai întâi faţă de ţara aceea care te-a primit şi te-a adoptat după ce ai părăsit România. Nu ar trebui să te integrezi în ea, să îi acorzi loialitatea şi energiile tale? Ai ales-o de bună-voie şi te-a primit cu drag.
Mi se pare firesc ca odată ce ai primit cetăţenie canadiană, americană, franceză, engleză, germană, italiană, loialitatea ta să meargă spre ţara al cărei cetăţean ai diferit. Şi să renunţi la cetăţenia ţării din care ai provenit. Dacă, Doamne fereşte!, va fi un conflict între România şi noua ta ţară,mă aştept de la tine să fii principial şi să stai alături de patria ta-cea pe care tu singur ai ales-o.
Asta nu te face mai puţin român. Însă trebuie să te facă cât mai puţin cetăţean român. Sper că sesizezi diferenţa!
Apoi nu mi se pare onest nici faţă de România. De ce să decizi tu pentru noi, cei care trăim încă în România, cine să ne guverneze, cine să ne dea legi, cine să ne administreze? Ţi s-ar părea firesc ca eu, din România, să influenţez deciziile care privesc viaţa ta în…Canada? Mie nu.
Cu toate astea la ultimele două alegeri prezidenţiale am fost pricopsit cu preşedinţi impuşi de obsesiile tale de atotştiutor. Nu ştiu cum va fi cu ultimul de mi l-ai băgat pe gât (nu sunt optimist), dar ştiu cât de greu mi-a fost cu Băsescu, preşedintele pe care mi l-ai ales tu, românule din străinătate.
Tu nu trăieşti aici. Nu te afectează cu nimic legislaţia de aici. Nu ai problemele pe care le am eu când ies pe stradă. Aşa cum nici eu nu le am pe ale tale. Dar aşa cum nu decid eu pentru tine, de ce să decizi tu pentru mine?
Şi, te rog, nu mă lua cu argumentul acela de m-a enervat toată toamna, cu faptul că trimiţi bani în ţară. Nu mi-i trimiţi mie, aşa cum nu îi trimiţi nici Statului român. Îi trimiţi rudelor tale din România, părinţilor tăi, nu ţării. Că se plătesc taxe şi impozite şi din banii ăştia de îi trimiţi tu, asta e… spune-mi şi mie statul din lume cu taxe şi impozite 0 şi o să emigrez şi eu acolo. 🙂

Cu prietenie,
Bogdan Duca

slide-2

Anunțuri

102 gânduri despre “Dragă românule stabilit peste hotare,

    1. Draga Bogdane . Mai intai ai face bine cadomia ta sa te informezi corect de abia pe urma sa te incumeti sa scrii astfel de aberatii si anume dupa cum urmeaza am sa-ti demonstrez cat de pe alaturi poti fi:
      1. Numarul romanilor din strainatate este mult peste cifra de cinci milioane si daca ti-ar functiona catusi de putin creierasul ala mic din cutia ta craniana ti-ai putea da seama ca peste 95% dintre ei nu si-au dobandit cetateniile tarilor unde sunt doar temporar stabiliti,asa ca tara care le da doar de lucru temporar nu-i prea-i intereseaza ,poate sunt incantati de ea poate e putin invidios pe cetatenii acelor tari ca au avut sansa sa nasca in acele locuri, dar in schimb nu-i este indiferent ce se intampala acolo unde i-a ramas familia ,unde se v-a intoarce cand lucrurile vor revenii la un minim normal si de unde nu a plecat de bine ce i-a fost ,unde de nenumarate ori a paticipat la votari si poate tu nu ,unde din cauza ,,mi-se rupismului ” tau poate si a altora ca tine niciodata nu s-a ales corect. Tu lupta-te in continuare cu gandul care te macina ,,ai pleca si n-ai pleca” ,stai tu linistit acasa ca acolo ti-e tie bine acolo langa ,,fusta nevetei” sau a ,,mamicii” si nu mori de foame inca pt ca economia tarisoarei noastre e pe linia de plutire cu perfuzia care i-o trimitem noi cu banii care chiar daca nu tii trimitem tie dar nici nu-le dam foc ci ii trimitem ,,acolo” acolo unde dupa cum ti-am mai spus o sa revenim pe rand asa cum am si plecat.
      2. Presedintii nu tii i-am ales noi ! Daca ai cunoste putina ,,aritmetica” si te-ai fi informat mai temeinic inainte ai fi descoperit ca noi am facut doar diferenta la penultimele alegeri si la ultimele ti-am aratat si tie ce hotarati suntem sa ne schimbam soarta ,sa nu mai pribegim prin tari straine si la fel matematic am fost doar picatura care a umplut paharul.
      3.Ipotetic vorbind ,,bogdane” un conflict intre voi si noi nu v-a exista niciodata stai tu linistit ,ma refer la tarile in care traim temporar pt ca facem parte din aceleasi structuri militare si economice ,dar se pare ca si aici esti pe dinafara !
      4. De trait noi traim mai mult in Romania decat tine, chiar daca uneori mai mult cu sufletul si cu dorul care ne macina . Dar ce sa-i faci ,,aceasta ne este soarta” , noi am aleso si nu ne plangen cel putin nu unuia ca tine!
      Multe ar mai fi de spus,, bogdane” dar cu omul cu minte odihnita sa nu te pui niciodata!
      Cu prietenie pt milioanele de romani care stiu ce vor si fac ce trebuie pt ei si pt familiile lor indiferent unde s-ar afla ,,un roman din Germania”!!!

      Apreciat de 2 persoane

      1. Eugen , subscriu la cele scrise de tine, si nici o data sa ai bafta si realizari personale in viata personala, sa crirti tot timpul Likelele, asistenti sociali si lenesi, care nu stiu sa faca diferente,si stiu decit sa intrebe :”dar posmegii sunt si muiati”…

        Apreciază

      2. Eugene, mă bucur că mi-ai ușurat misiunea de scrie toate acestea, 95% din ce ai scris aș fi scris și eu.
        Felicitări pentru postare, sunt convins că suntem mai mulți care ne identificăm cu cele scrise.
        Lasă-l să trăiască pe bogdan în nemernicia lui, detestând românii din străinătate.

        Apreciază

      3. Ati reusit sa „ne ungeti pe suflet „….va multumim…..si ne pare rau ca exista dobitoci de genul „bogdanelului” cel nehotarat…..as fi vrut doar sa mai adaug ca daca s-ar fi hotarat mai devreme sa-si faca o soarta mai buna, si ar fi urmat calea noastra, ar fi „deschis ochii” cam cum merge treaba sa traiesti intr-o tara civilizata, unde omul este respectat si apreciat, rasplatit si motivat …..atunci ar fi venit cu dorinta de a se implica si a schimba ceva in structura organizarii si conceptia tarii tinuta in intuneric de unul ca fanul lui Ponta, alt dobitoc dornic de putere, care din cauza unui „bogdanel” poate tine sub papuc o tara intreaga, oarba si fara posibilitatea de a-si schimba propria soarta….Domnule, „bogdan”(cu litera mare nu ne lasa sufletul sa-ti scriem numele ), tu, si altii ca tine ii meritati si pe Ponta, si pe Udrea si pe toti talharii care va iau pielea si apoi pleaca cu conturile pline sa cheltuiasca banii vostrii tot pe aici pe la noi, ca nici macar lor nu le place ce s-a ales de tara noastra, adica propria lor opera……Eu zic ca daca taceai, filozof ramaneai, iar noi nu banuiam cata prostie naste la noi in tara saracia, si lipsa de cultura…..acum stim…..si ne e mila de voi, „bogdaneilor”……aveti ,insa, noroc ca va ignoram si si intr-o zi copii vostrii ne vor multumi….doar ca pana atunci va trebui sa va suportam pe voi si insultele voastre…..Sa auzim de bine !

        Apreciază

      4. Majoritatea romanilor stabiliti afara au dubla cetatenie si consider ca au absolut tot dreptul sa participe la alegerile din Romania. Faptul ca au avut curajul sa ia viata in piept si sa plece peste mari si tari, departe de rude si prieteni, nu inseamna ca au uitat ceea ce au lasat in urma, si mai ales, motivul pentru care au ales aceasta cale. Au dreptul sa voteze pentru un viitor mai bun, pentru cei lasati acasa, si pentru cei care se vor intoarce intr-o zi .

        Apreciază

    2. Domnule ganduri fara sens, ati comentat la o declaratie inexistenta. Ponta nu a cerut bani de la diaspora, ci a exemplificat, intr-o discutie despre scaderea numarului contribuabililor romani, ca daca acesti oameni nu ar fi plecat si ar fi ramas in tara, unde ar fi platit 10 euro s-ar fi strans…

      Acum v-ati prins care-i diferenta? Vezi ce usor e sa fii manipulat, si in tara si in afara ei?

      Apreciază

      1. Petrache , este greu sa intelegi politica si ideeile si comunicatele unui Plagiator notoriu, si atunci in plasa de sustinator al raului.Manipularea este ceea ce tu faci zilnic pe chat

        Apreciază

    3. Draga domnule Bogdan Duca

      eu am plecat pentruca cei ca si dumneata nu au facut nimic ca sa ramin cetatean roman in Romania , si daca votez de aici de unde sint votez pentru a ma putea intoarce acasa ca si cetatean roman in Romania si pentruca ca si dumneata doresc sa esercit dreptul meu , unicul de care sint sigur , de a alege ceea ce cred eu ca este bine pentru mine . Si va rog nu amestecati banii mei in postarile Dumneavoastra pentruca eu nu m-am interesat de salariul Dumneavoastra si ce faceti cu acei bani . Cu respect

      Valentin

      Apreciază

    4. Buna,
      Problema mare care o are majoritatea romanilor la ora actuala este mentalitatea rea mostenita din cei 50 de ani de communism.
      Pentru ca aceasta mentalitate sa se schimbe cit mai repede este nevoie ca diaspora sa intervina si sa schimbe cursul istoriei, pentru ca ea a avut curajul sa schimbe ceva in viata lor in bine si au ocazia sa traiasca intr-o societate cit de cit bazata pe principii oneste. Numarul de voturi din diaspora nu a avut impact, dar a avut un enorm impact atitudinea.
      Si nu sint importante numele pe care le votam , cred eu ca este important ca Tara sa mearga pe directia Buna intr-un ritm cit Mai rapid.
      Oricum parerea mea este ca lucrurile se vor schimba cu adevarat cind Generatia 2000 va prelua friiele tarii.

      Apreciază

      1. Diaspora poate face ceea ce ai nostril de acasa nu pot: anume, sa traga la raspundere pe toti cei care au ruinat si au furat tara si am ajuns saraci lipiti iar tinerii trebuie sa plece si din pacate tot romanii ca acest Bogdan sa aiba nerusinarea sa-i judece….nu am cuvinte pt acest individ care zice ca e roman.

        Apreciază

    5. Sangele apa nu se face!
      E dreptul democratic si obligatia romanului de pretutindeni sa voteze!
      Ce nu inteleg eu: ce s-a intamplat cu coloana vertebrala a romanului? Este doar un mit? Acest articol este evident pro-mickey-mouse. De ce acestui copiator dovedit i se permite in continuare sa ne reprezinte. Functia de prim ministru a unei tari necesita si integritate ceea ce el nu are nici in varful degetului mic de la piciorul stang. Romania este codasa Europei. Polonezii plecati in strainatate se intorc in patria mama deoarece situatia economica buna incurajeaza asta, de ce Romania e codasa Europei? De ce Ponta nu are coloana vertebrala sa isi recunoasca esecul si sa paraseasca viata politica a Romaniei si sa plece inapoi in cluburile din Dubai? A furat destul impreuna cu mama si sora lui pozitionate ca sa faca afaceri cu statul pentru 7 vieti. Pacat ca 7 ani de acasa nu reprezinta nimic. De ce da vina pe Basescu cand el e seful guvernului? De ce arunca cu noroi in romani plecati la munca pentru o viata mai buna departe de casa parinteasca pentru ca Romania nu poate sa le asigure un trai decent? Inainte de alegeri in loc sa faca bugetul si sa vina in fata natiunii cu o lista de realizari acest mickey mouse a aparut in fata presedintelui tarii, si-a dat ochii peste cap si a zis ca treaba lui va fi terminata de altcineva. Se vedea cretinul pe tronul de la Cotroceni.

      Apreciază

    6. Mai cetatean Roman, cere o cetatenie de cretin, vezi poate reusesti s o , obtii, eu platesc taxe si impozite in tara aia care vrei tu sa nu mai fie a mea, iar tu roman adevarat ce esti ma pui sa ti platesc intretinerea pe timp de iarna ptr ca peretele meu i l impart cu tine, nu vrei ma sa mi iau si casa in spinare precum melcul??? S au nu cumva i mi spui s o vand s au s o donez unuia ca tine care e prea patriot sa plece sa munceasca ptr a si cumpara una?? Care i problema ta?? Esti patriot??? Unde ai invatat asta? La scoala cu pionieri s au la cea cu mita??mai patriotule , niciodata nu ai sa simti dragostea de tara pe care o simte un om plecat din tara lui, de ce nu ti vezi tu de sosetutele tale calduroase de lanica , crosetate de mama ta la gura sobei ? Vrei sa fi vedeta??? Dute mai la cancan Patriotule si lasaaaaa neeee!!!! Ps:cand o sa ai cetatenie de Cretin, sa lasi un msj, poate asa ne convingi sa renuntam la cetatenia dobandita la nastere

      Apreciază

    7. Bogdane cu tot respectul pentru implicarea ta in problemele romaniilor nu ti reprosez nimic la ce ai scris e o parere buna si o respect ! dar mi te rog voie sa am alta parere ca si milioanele de romani plecati din tara ,nu numai din motive financiare pleaca romanul multi pleaca ca…??? asta o las la imaginatia ta si tuturor romanilor plecati din tara, sunt sigur ca ai primi multe argumente pro si contra:) suntem alaturi de tara cum putem la fel cum a putut si tara cu noi vin si plec cand vreau din tara si stau cat vreau si IAR de fiecare data cand plec imi aduc aminte de ce am plecat ca nimic nu s a schimbat noi ce i plecati am incercat sa schimbam n am reusit asa ca las urmtoarelor generatii poate reusesc noi suntem alaturi CUM PUTEM SAU CUM SE POATE! NOROC DRAGA BOGDAN

      Apreciază

  1. Buna epistola asta. Sunt si argumenetele mele. Poate mai putin aspectul cu cetatenia. Nu cred ca e cazul sa renunte la ea, dar e nevoie de bun-simt. Daca ai plecat, implica-te in viata cetatii in care stai. Daca te intorci te poti implica, din nou, in cetatea noastra.

    Apreciază

    1. Voting Rights

      If you are moving away from the UK, you will still be entitled to vote in elections. Provided you have been included on an electoral register within the past 15 years (reduced from a previous 20), you will still be entitled to cast your vote. If you remain away from the UK for any more than the 15 years, you will then automatically lose your right to vote in British elections. More information on this subject can be found through the Electoral Commission’s main website: http://www.electoralcommission.org.uk/……..

      Total in Diaspora ~140,000,000

      [43] [3] [4]
      United Kingdom British people 51,736,290 81.4%

      See White British [44] [45]
      Total Worldwide ~200,000,000

      O singura remarca as face…
      Câte sectii de votare ar trebui sa existe in lume pentru British din diaspora sa voteze???
      Singura deosebire esentiala este ca trebuie sa te inscrii pe listele din tarile respective dupa niste criterii clare si nu exista acest drept perpetuu.

      Apreciază

  2. Cu Diaspora, fara Diaspora, tot nu ar fi iesit Presedintele tau PRESEDINTE. Nu da vina pe cei plecati, pentru ca nici ei nu au plecat din tara de dragul de a pleca. Esti un frustrat. pune mana si munceste. Iar daca vii cu textul ca au fost manipulati cei din tara de catre cei plecati, putem zice si invers: le-a fost deschis ochii de cei plecati fata de manipularile din tara 🙂

    Apreciat de 1 persoană

  3. Doamne, vad ca tot nevorbitul isi face blog… 🙂
    E ok, atata vreme cat iti exprimi gandurile despre flori, fete, filme etc etc. Dar cand bati campii cu talent despre politica si economie, cineva trebuie sa te ia de maneca si sa ti-o spuna… Deci: bati campii! Rau de tot. 1) Pot sa-ti enumar cateva state in care nu se platesc taxe si impozite. Unul e cel in care locuiesc de 4 ani. 2) Nu-ti imagina ca banii trimisi din Diaspora ajung in saltelele parintilor, fratilor, copiilor nostri. Esti naiv rau daca asta crezi… Nu! Exista un ciclu al banilor, de pe urma caruia profiti si tu (nu-ti explic, imi ia timp si chiar nu il am- apropo, romanii din strainatate muncesc, frate!).
    Nu stiu daca te plateste cineva pentru ineptiile astea sau esti doar brainwashed. In ambele cazuri, mi-e mila de tine…
    Hai sa-ti spun pe scurt de ce romanii din Diaspora stiu mai bine pe cine trebuie sa aleaga si isi permit (te rog sa ne scuzi pe toti!) sa ridice pretentii (dupa ce stau zeci de ore la cozi pe la Ambasade): pentru ca romanul din Diaspora nu se poate cumpara cu o fasole si un mic, pentru ca pe romanul din Diaspora nu-l intereseaza un kg de zahar si unul de ulei, pentru ca romanul din Diaspora nu da ochii pe spate la o sapca, un fular si o galeata goala si pentru ca romanul din Diaspora, indiferent ce job are acolo (de zidar sau de medic, de menajera sau de inginer), vede pe propria piele ce inseamna civilizatia, ce inseamna cinstea, ce inseamna institutii puse in slujba cetateanului, ce inseamna o infrastructura normala si decenta etc. Nu uita, draga Bogdan, ca nimeni nu a plecat de bine din Romania. Si nu uita, draga Bogdan, ca majoritatea romanilor vor sa se intoarca acasa. Doar sa aiba la ce… Si cand se vor intoarce, se vor intoarce cu bani de investit, se vor intoarce cu know how etc.
    Pentru mine, personal, nu are nici o valoare faptul ca tu te bati cu caramida in piept ca ai ramas in Romania. E decizia ta! Dar nu ma acuza pe mine (si pe restul romanilor care au plecat din tara) de faptul ca ne dorim o Romanie asa cum vedem pe la altii.
    P.S. Romanii din Botswana au decis sa puna mana de la mana si sa trimita bani acasa, la indemnul lui Viorel (Ponta). O sa curga cu sute de mii de PULA (moneda oficiala a statului Botswana- stai linistit, nu-mi sta in caracter sa vorbesc urat) in gura larg deschisa a mult-iubitului tau Premier si a Guvernului sau de incompetenti. O sa vorbesc personal cu romanii din Botswana, sa-ti trimita si tie ceva zeci…
    Cu la fel de multa prietenie,
    O romanca din Diaspora.

    Apreciat de 2 persoane

    1. prietena, vorba lunga saracia omului…ca cetatean ai si drepturi si obligatii fata de stat! ce pomeni trimiti tu alor tai se numesc DONATII, nu taxe! noi cei rezidenti trebuie sa platim taxe ca ne ia fiscul la rost! iar din banii mei se platesc pensii si salariile alor tai! ai priceput acum?

      Apreciază

      1. -auzi nenea,cu banii care ii trimitem noi,fie si donatii la rude,cum spui matale,ei (noi) cumparam materiale,investim in constructii si altele si dam de lucru la cei care au mai ramas in tara,iar la toate matertialele pe care le cumparam cu banii trimisi de aici,o buna parte ajung in bugetul de stat,adica mai pe inteles platim TVA-ul care merge la stat si iti plateste si tie pensia sau salariile sau altele.La cat am investit in Romania si la cati bani au mers la bugetul tarii prin TVA-ul platit de emigranti,fi sigur ca daca ramaneam in Romania,nu reusem nici pe departe sa contribui la stat cat am contribuit cu banii de aici.Dar cred ca nu are rost sa mai explic,caci se vede ca vorbesti fara sa gandesti,si probabil ca si citesti fara sa gandesti

        Apreciat de 1 persoană

      2. Auzi drăguță da contribuțiile părinților noștri care au lucrat zeci de ani unde-s! Tatăl meu câte a lucrat de la o vârstă frageda a murit la 60 de ani și nu a apucat sa ia pensie inteligentule banii aia unde-s ? Iar mama mea după ce a muncit în medii toxice pt aproape 30 de ani ia o pensie de 150€ pe luna !!!! Inteligent ce ești!!! Tu te-ai găsit sa vb de pensii, hai sa-ti spun eu pt cine plătești taxe și unde-s banii de pensii: LA PORCII DIN PARLAMENT!!! Și tocmai ăsta e politica lor sa ne uram intre noi

        Apreciază

    2. Te-ai gandit ca tot ce auzi tu ca se intampla in Romania este o manipulare a dlui Basescu si ca daca nu traiesti in Romania nu simti exact pulsul lucrurilor? Si de ce ma rog frumos trebuie TU din diaspora sa hotarasti cine ne conduce?!? De unde ai tu impresia (gresita de altfel) ca toti romanii din tara voteaza pentru mita electorala? Ceea ce vezi tu la TV sunt cazuri izolate si mult mediatizate tocmai pentru a imresiona fraierii care traiesc viata Romaniei din spatele televizorului (din alta tara 🙂 )sau al monitorului. Cat despre munca,… mai usor cu laudele ca sunt romani in Romania care muncesc de 10 ori mai mult decat tine si desi muncesc pe bani mai putini decat tine nu fug repede de greutati si nu-si parasesc familia pentru un pumn de bani. Daca ai ales sa traiesti in alta tara nu veni sa-mi alegi mie presedintele ca asa ti se pare tie normal. In Germania daca esti plecat din tara de 3 ani de zile nici macar nu mai ai drept de vot din diaspora asa ca mai usor cu patriotismul vostru fals.
      Cu extrema prietenie,
      O romanca sin ROMANIA!

      Apreciază

      1. Romanco din Romania….ai putea sa te pui la curent cu legislatia germana inainte sa comentezi.Dreptul de vot este un drept conferit de calitatea de cetatean al unei tari, indiferent de domiciliu.Eu (pentru ca vorbesc doar in numele meu) consider munca in Germania(doar ca exemplu) ca o naveta.Poate iti amintesti trenurile de navetisti de pe vreamea lui Ceausescu.Castigau banii la Electroputere si cheltuiau la Cracanatii din Deal .Exact asta se intampla acum ,doar ca la o alta scara.Eu personal,am plecat din tara pentru ca m-am saturat sa mi se aleaga presedintele pe o punga de faina si un kg de zahar,sau sa platesc doua sau trei tururi de scrutin pentru ca romanu’ si alde romanca nu au iesit la vot.Am plecat poate ,din dorinta de a muncii intr-un mediu competitiv, sa am o sansa de a apuca o pensie ,sa fiu apreciat pentru nivelul de pregatire si sa nu astept sa moara aldeVasile sa pot lua o categorie…sper ca ai tinut pasul pina acum.Poate am plecat vazand cu parintele mi se stinge in brate cu zile pentru ca nu pot cumpara medicamentele ,su poate ca am trecut prin experienta spitalelor romanesti…nu ai de unde sa sti daca nu cumva am plecat pentru a putea platii manualele copilului meu, si iti pot insira o multime de -” poate”
        –Desigur nu te gandesti ca pretul valutei scade mai ales in perioada sarbatorilor cand eu vin acasa …nici la faptul ca aduc medicamente pentru familia mea ,cei drept ,dar asta usureaza sistemul sanitar…..nici ca din banii munciti de mine in strainatate pletesc impozitele si taxele la zi….ca din acesti bani platesc o persoana care sa stea cu parintii mei si astfel scutesc bani de la serviciile sociale….sau ca imi sustin copilul in facultate si scutesc banii de somaj care ar trebui platiti de statul roman. Sunt o multime de lucruri si de neajunsuri pe care cei 5 milioane de romani plecati din tara le suporta pentru asi sustine familiile si care implicit nu mai au nevoie de sustinerea serviciilor sociale ,dar tu romanco nu vezi decat in fata nasului.Nu intelegi ca miliardele de euro adusi in tara de romani ,intra in circuitul economic si contribuie la nivelul tau de viata ,mai bun sau mai putin bun…caci sunt prea putini cei care tin banii pe conturi , majoritatea cumpara o masina,ridica o casa etc iar acestea, iti dau tie romanco din Romania ,de lucru sa poti sa pui o paine pe masa familiei tale…

        dar sti cum vad eu situatia ???? La marginea unui lan de porumb….tu stai la umbra si tipi la mine….baaaaaa, nu asa se tine sapa de coada.

        Apreciat de 1 persoană

  4. Felicitari ar fi o apreciere mult prea mica pentru acest excelent articol. Pe aceasta tema gandesc 100% ca tine. As vrea ca romanii sa nu mai poata fi impiedicati niciodata sa emigreze si, in subsidiar, le doresc celor care au emigrat sa se realizeze deplin acolo, sa fie fericiti, multumiti de noua lor tara. Dar la fel de mult doresc ca o data plecati acolo sa simta si sa traiasca doar pentru noua lor tara iar pe Romania sa o considere doar ca pe o alta tara de pe mapamond, unde poate veni oricand ca simplu turist. Covor rosu permanent ? = nu ! (nu au facut nimic eroic prin plecarea lor, pentru a merita un statut de ruda cea bogata si desteapta in timp ce noi am fi ruda saraca si proasta ; li s-au intins covoare rosii lui alde Tiriac & co. ca vin ca buni samariteni sa „ajute” Romania si de fapt s-au ajutat pe ei insisi dar mai mult ne-au incurcat pe noi pentru ca de fapt s-au transformat in niste racheti care au parazitat investitiile straine adaugand costuri suplimentare de „comisionar” sau au venit cu pretentii de a obtine posturi-cheie bine platite din Romania, ei care veneau in saracia noastra de salam cu soia, direct de la sampanie si caviar. Drept de decizie politica pentru Romania ? = nu ! Romanul e de fel „atotstiutor”, dar mai ales in politica si mai ales in preziua alegerilor si asta dupa ce s-a uitat un an intreg doar la concursurile inepte cu bucatari, cu talente ratate si cu alte dive. Sunt multi in Romania care ar trebui sa dea un minim examen de cunostinte politice inainte de a li se inmana votul ca sa-l stampileze si sa-l bage in urna, daramite aceste tufe de Venetia sau verze de Bruxelles diasporeze . Ce stiu ei despre ce se intampla aici ? – nimic. Sunt victime facile ale oricarei propagande perverse de pe mediile de socializare. Daca li se vorbeste putin de comunism, de rusi, de unguri, de mineri, de oricare alte vechi marote romanesti, gata, aidoma omului de Neanderthal, sar cu bata sa sparga capete. Cred ca ajunge. Aceste ultime alegeri prezidentiale, manipulate grosier de papusari isteti, ar trebui sa fie ultimele alegeri in care aceasta masa de manevra facila a diasporei ar trebui sa mai decida pentru fosta patrie. Au plecat, sa stea acolo ! Eu nu decid nimic pentru ei, ei sa nu aiba dreptul sa decida nimic pentru mine ! ps : nu sunt de acord nici sa platesc eu, mancator de salam cu soia si prost, sectii de votare in fata fiecarei case din strainatate, pentru ei, consumatorii destepti de caviar si sampanie – vor sectii, sa plateasca din buzunarul propriu si personal, caci eu platesc aici impozite pentru a-mi exercita dreptul de vot, ei nu!

    Apreciază

    1. Domnule „Ion Margarit” se vede destul de bine ce bine e in Rominia,in anul in care a trebuit sa decid ce sa fac sa plec sa ramin ,dar pin la urma am fost nevoit sa iau decizia de a pleca deoarece la intreprinderea unde lucram se faceau reduceri de personal pe capete si nu eram sigur ca ramin sau somez.Asa am luat o decizie dureroasa de a pleca in alta tara pentru a oferi la copii mei o viata mai buna deoarece in Romania nu mai era cum.Dar sa lasam plingerile de o parte sau neajunsurile pentru care am plecat,spunemi dumneata cum te simti acasa platind taxe la stat si mergi in spital de exemplu si trebuie sa te operezi si esti nevoit sa cumperi totul de la farmacie ca sa fi operat (bisturiu,fase sterile,etc),dar in schimb dumneta platesti pentru serviciile sociale? Eu in statul care lucrez si platesc taxe si impozite,i-mi asigura toate seviciile (spital ,etc.)Prin asta nu inseamna sa platesc ceva de care nu ma folosesc.De vina nu e Romania ca tara ci sistemul politic care o administreaza (prost) de 25 de ani si incapabili sa gestioneze resursele tari in favoarea noastra (o fac mai mult pentru buzunarele lor),au distrus fabrici si uzine pentru singurul motiv ca nu sunt eficiente dar ma intreb de ce nu leau modernizar,sa faca investitii.Prea multe vorbe domnule da un pic timpul inapoi si o sa-mi dai dreptate!

      Apreciază

    2. Dragilor , oare sunteti atat de incuiati incat sa nu realizati ca cei ramasi in tara multi nu au un loc de munca? Si asta nu pentru ca nu vor ci pentru cei pe care cu drag i-ati votat au desfintat toate locurile de munca , au pus economia tarii la pamant. Nu va ganditi ca daca nu plecau in nr atat de mare poate voi erati acum someri iar ei lucrau in locul vostru? Chiar nu vedeti ca tara asta e daramata caramida cu caramida? O sa ajungem cu totii sa plecam pentru oricat de mult am lucra nu o sa avem bani sa putem sa platim taxele , pe care cel dupa care plangeti ca nu a iesit presedinte nu stie cum sa le inmulteasca sau sa le mareasca. In fiecare zi inventeaza sub diferite scuze oportunitati de a scoate bani din buzunarul nostru. Nu vedeti ca pentru guvernanti noi reprezentam doar vaca de muls? Chiar ii condamnati pe cei ca vad dincolo o altfel de viata? Care inca mai spera ca ne vom trezi si noi din amorteala si vom schimba ceva , si nu ii vom mai lasa sa ne secatuiasca pe acesti paraziti care se afla la putere? Si ca sa stiti iubitul vostru Ponta a pierdut din cauza lui , mi-e personal mi-a facut scarba modul in care a vorbit in toata campania electorala ,si nu numai. Am stat si m-am gandit ca daca vorbeste asa cu un om , care parerea mea ii este superior atat ca varsta , experienta cat ca si studii cum o sa-mi vorbeasca mie…tie….Nu pot vota stimabililor un om care nu respecta pe cel de langa el …pentru ca stiu ca pe mine nu ma va respecta …..nu va da doi bani pe parerea mea . Si oare va faceti ca nu vedeti cine erau cei care votau pana acum? Daca nu vedeti va spun eu. Pensionarii , care erau si sunt influientati de preoti , de postas sau de orice om pe care il vad ei mai cult. Ajunge sa le spui ca contracandidatul tau le taie din pensie si ai votul asigurat . Romii care stau la poarta sectiilor de votare si ii asteapta pe cei care dau mai mult si isi negociaza votul ,putini intelectuali mai in varsta , si mai este o categorie infim de mica de tineri . Astia sunt cei care au votat pana acum romanilor din romania! Iar acum nu votul din diaspora v-a ales presedintele ci votul nostru al celor care s-au saturat sa lase romii si pensionarii manipulati sa le hotarasca destinul .

      Apreciază

      1. Nu stiu ce varsta aveti cei care scrieti aici dar, a scrie ca romanii plecati sa nu mai calce in tara lor e ceva ce nici unui om nu-I trece prin minte.De unde stiti cati romani nu mai au cetatenia romana? De unde stiti ce statut au toti cei plecati? Stiti cum au fugit romanii pana in 89? Stiti cati romani au dreptul de munca in EUROPA? De ce sa nu munceasca unde vor? Voi care scrieti aici doar prosti ii opriti? Cu CE DREPT? Daca nu ar putea muncii inafara granitelor tarii nu ar fi plecat. Scrieti cu argumente si dovezi ce fac si au facut tiganii plecati din tara si nu va permiteti sa scrieti daca nu stiti de ce ,cum si ce statut au romanii care au plecat. Atat va pot spune ca cei care au renuntat la cetatenie se pot repatria, nu-I putei opri voi care scrieti aici doar tampeni.Mai intelligent ar fi ca noi romanii sa ne ajutam si sa ne sprijinim nu invers

        Apreciază

  5. Văd că scrisoarea mea către românii din străinătate face niscaiva valuri aşa că simt nevoia unor clarificări:

    1. Scrisoarea se adresează acelor români care au plecat definitiv din ţară (chiar dacă ei spun că nu ar fi aşa- simpla dorinţă de a te întoarce la bătrâneţe în România nu se pune).
    Cei care din n motive sunt plecaţi temporar din ţară, pentru studii, ca expaţi, delegaţii, etc.,nu sunt beneficiarii scrisorii mele.

    2. Mulţi îmi reproşează că, vezi Doamne!, nu cunosc legea şi că legea permite dubla cetăţenie şi garantează drepturile şi obligaţiile cetăţeneşti.
    Le cunosc. Dar asta nu înseamnă că aş crede că dacă o chestie este permisă de lege este automat şi morală, şi ok. Dacă ar fi aşa….

    3. Cred că am depăşit de mult faza în care să fim urecheaţi de către cei ce trăiesc în străinătate pentru că nu am fi „cu lumea”. Măcar că am ieşit şi noi prin străinătate şi ştim că sunt departe de a fi un paradis. Exceptând nişte standarde de bunăstare materială mai ridicate, standarde de care- mai şchiop, mai lent, mai….- ne apropiem şi noi, ăştia din ţară, nu pot să doresc României nici să se umple de imigranţi dubioşi, nici să îşi transforme bisericile în moschei sau crâşme, nici să devină paradis al libertinajului şi tuturor nebuniilor ieşite din minţi perverse, nici pe de altă parte să se scufunde în politici autoritarist-schizoide.
    Oricum, se ocupă UE să îndeplinim şi standardele astea de degradare morală, nu?

    4. Legat de banii trimişi de românii din străinătate în ţară, aceştia nu sunt donaţii către Statul român (or fi şi din ăştia?) ci bani trimişi rudelor, prietenilor, etc. Nu poţi să trimiţi bani la părinţi şi apoi să ceri României să îţi fie recunoscătoare. Nici măcar părinţilor cărora le trimiţi, nu e aşa? Măcar aşa am învăţat în cei 7 ani de acasă. E drept, nu sunt aceşti 7 ani de acasă din România compatibili cu moralitatea relativă occidentală, dar…

    Apreciază

    1. cum pute-ti sa fiti asea de rai ?? aveti voi idee cat sufera un roman care ii roman adevarat ca sta departe de tara lui ? si sa trecem peste faza ca noi ne-am ales , da asea este noi am ales sa plecam pt ca in tara noastra nu se mai poate trai ,lucrati voi daca va convine pt 200 de euro pe luna din care trebuie sa iti platesti abonament dupa caz , curent ,gaz si multe altele, plus daca mai ai un copil si stai la tara si nu ai pe nimeni cu tine ce faci ? unu trebuie sa stea acasa cu el sa aibe grija de el , deci ramane unu care poate lucra si sa intretina o familie din bani aceia, toti criticati romani din afara dar pe majoritatea ii auzi zicand ce bine ar fi sa imi gasesc si eu ,sau nu ma duci si pe mine ca aicea nu se mai poate, stiti voi unde trage sufletul nostru , stiti ,?? nu aseai ,de cate ori parasesc Romania o parte din mine se stinge, plec plangand si gandindu-ma la ziua de maine la ziua cand o sa revin si plec cu speranta ca o sa fie mai bine ,unde se duc bani ce importanta mai are , noua ne facem viata mai buna daca acasa la tine nu poti ,din moment ce m-am nascut in tara aceea am acelasi drepturi ca si tine , chiar daca am plecat nu inseamna ca nu mai sunt roman , cine garanteaza ca maine nu pleci si tu , nu poti stii ce este in sufletul nostru pana nu esti pus in situatia noastra , eu va doresc sa ajungeti sa simtiti acest lucru sa vad daca ati mai vb asea usor ,si am o singura intrebare ,CUM ESTE MAI BINE SA FI SLUGA LA STRAINI LA TINE IN TARA ,,,????? SAU SA FI LA EL IN TARA ,,,.??

      Apreciază

    2. 1. Foarte multi din afara nu sunt plecati definitiv…foarte multi…si din ce in ce mai multi
      2. Devii parlamentar schimba legea sa nu mai voteze cei din afara tarii
      3. Munceste in afara tarii …poate asa o sa afli ce inseamna conditii normale de munca si toate cele si poate asa o sa ti se lumineze mintea si o sa vezi de cei din afara tarii isi doresc o Romanie mai buna…nu conteaza cui vrei binele, important e sa- l faci
      PS: articolul are iz de membru PSD…ar trebuie ca partidul sa fac lucruri bune pentru oamenii ca romanii din tara sunt incomparabil mai multi

      Apreciază

    3. Tu Bogdane,mai mult esti interesat sa atragi putina atentie in jurul tau…nicidecum ,,ideile,, tale de roman de Romania…!! Eu am sa fac exact ce vreau eu iar tu fa te rog ce ti place tie ca doar nu ne doare gura pe niciunul dintre noi dar ca roman de Romania te invit sa te apuci de scris orice altceva ,numai banalitati ordinare nu…!!

      Apreciază

    4. Domnule , ma regasesc acum vre’o cateva luni cand era inainte de votare si o prietena buna din Ro vazand ca sunt si eu printre aia din diaspora …vine ea si imi spune ca vezi Doamne sa nu facem atat de multa gargara ca noi nu stim cum e sa traiesti in RO ,ea stie mai bine ca Basescu ia taiat din salariu la barbatul ei politist asa ca trebe neaparat cu cu domnul ala care vrea Romania doar a romanului exact ca si tine Bogdan !!! intrebare , pai cum sa vezi chiar atat de scurt si ingust in fata ochilor ?

      Apreciază

  6. Draga Bogdane : In primul rand da-mi voie sa iti spun ca pe mine nu ma intereseaza votul din diaspora si nu am sa votez niciodata din alta tara mai ales ca la ultima votare, mi-am pierdut toata duminica nereusind sa anulez votul meu pt ca asa am vazut eu lucrul asta . Atata timp cat nu mai sufar in Romania este firesc sa nu decid pt cei care traiesc acolo, pe langa asta te anunt ca nu am decat pe mama, o fata care este casatorita si o sora care si ea este casatorita si nu o duc rau ei acolo . In mintea consider ca cel mai sarac om de pe planeta nu este cel care nu are o mana ,un picior, mancare , casa , masina etc… ci cel care nu are nimic din : vise , dorinte aspiratii si teluri in viata . ala este om sarac . Prietene, faptul ca mai trimit bani in tara inseamna ca am si imi ajut familia excluzand rudele , iar ca tu nu ai nu este vina mea ., se spune ca nu este nimeni vinovat ca te nasti sarac , dar daca mori sarac insemna ca nu ai avut nimic in cap si nu ai facut nimic sa schimbi asta .Referitor la o eventuala situatie neplacuta intre tara mea si tara unde locuiesc , ma rog la Dumnezeu sa nu se intample lucrul asta si nu se va intampla sa fi sigur de asta atata timp cat gandesti optimist. In alta oordine de idei prietene mi-am dat seama ca filosofia ta este mare si fara margini fata de mine ,atotsiutorule …, ar trebui sa scrii o carte cum sa iti dezvolti capacitatile mintale spre optimism , cum sa faci ceva ,nu doar sa incerci . Pentru mine , a incerca nu exista ; si iti dau un ex: stai jos pe scaun la birou, scrie cartea de care am amintit mai sus, eu iti zic . -Incearca sa te ridici ., sa nu imi spui ca ai reusit ….Prietene am o intrebare pt tine : – Poti sa imi spui si mie ce faceai in data de 21 dec 1989 ? ….. eu eram arestat si dus la Jilava pt ca am vrut mai mult , am vrut LIBERTATE . , de asta sunt aici pt ca atunci cand vrei ceva de la viata si sa faci ceva in ea , nu conteaza varsta atunci avand 21 de ani, fapul ca tu doar te gandesti ca vei pleca ,poate …cred ca te gandesti prea mult dar cel putin termina cartea aia , macar fa ceva ca sa-i ajuti pe cei mai slabi la minte ca tine care inca esti acolo . Deci : FAPTE nu VORBE, copiate de prin vreo carte. Sper sa nu mi-o iei in nume de rau Filozofule, eu fiind cu mai putine clase ca tine ,poate …

    Apreciază

  7. Draga Bogdan,
    Postarea ta pe blog este incompleta si se adreseaza doar unei parti din diaspora, ceea ce o face si incorecta.
    Ai spune aceleasi cuvinte unui tata de exemplu care a plecat la munca in strainatate ca sa isi sustina acasa familia, sotia si copiii pentru ca nu a gasit un job in Romania? Si lui i-ai cere sa i se ridice sau sa renunte la cetatenia romana si sa se implice in viata politica a tarii in care munceste? Si lui ii ceri sa nu ii pese cine o conducd in conditiile in care actuala guvernate i-a oferit un salariu de mizerie ca si medic rezident de exemplu dupa 6 ani de facultate si apoi ii trimite si DNA ul pe cap pentru ca a acceptat plicul de 100 de lei de la un pacient?
    Actualul conducator a fost ales de Diaspora? 160.000 de voturi aproximativ au fost din diaspora. Ok, scoate-le pe astea si numara din nou. Cine iese la socoteala ? Ponta?
    Basescu a fost votat de 3 ori. Voturile din diaspora au fost mai putin de jumatate din cele de acum.
    Ce tot arunci vina pe diapora ca a ales presedintii?

    Apreciat de 1 persoană

  8. Stimate Domnule Bogdan,
    Recunosc – mi-a placut epistola.
    Si mi-am amintit cum gandeam si simteam inainte de a ma stabili in Canada si a obtine cetatenia Canadiana.
    De-atunci, am inteles mai multe lucruri si as enumera cateva care mie imi sint importante:
    Tara este MAMA – biologic, istoric, spiritual, sufleteste…
    Ca om/fiinta nascuta acolo (roman are mai mult conotatie materiala, oficiala, documentara – termen saac, totusi si oricum insufficient!).
    Tara inseamna tarana din care sint facut, cu apa care-I uda fata si-I racoreste trupul… aceeasi tarana care s-a refacut din parintii mei (ai nostri!), ai parintilor si parintilor lor… NU ESTE “DIRT” – cum se zice in engleza, cu semnificatie si de “murdar”!
    Ce nu este TARA sint teritorii ocupate numite state, nu pot si nu vor fi niciodata TARA.
    Iar cetatenia este doar inregimentarea intr-un sistem de organizare a grupului uman, sistem in care esti un numar, un fel de „echipament” care are obligatia sa produca achitarea taxelor in schimbul „circului” si si al unei custi poleite careia nu i se vad gratiile…
    Sa nu le amestecam….
    Tot ce se intampla in Tara este important pentru mine (si ma refer atat la particularitatea relatiilor mele cu cei vii dar si cu cei morti, ingropati acolo… dar si la intregul sau – cat de ciuntit este teritoriul neamulului nostru vechi cat lumea! – cu tot cu oameni, rude nestiute pana la spitza a „n”-a, cu nume care nu ne arata legaturile si cu influente genetice si de mediu care ne-au facut sa ne credem straini fara a fi.
    ….
    Epistola Dumneavoastra sugereaza o „suparare” politica si nu una sufleteasca.
    Nu cred ca va imaginati emigrantul ca fiind deja un om mort iar drepturile naturale nu pot fi negociate – eu imi iau ceea ce este al meu fara sa cer aprobarea nimanui – nu am nevoie sa imi „dea scris” cineva despre ce si cum este ceva sau altceva; pentru asta iti trebuie libertate interioara si forta sufleteasca. Nu iti trebuie nici bani, nici adeverinte, nici arme….
    Nu cred ca emigrantul care dobandeste inca o identitate ar putea sa anuleze identitatea organica, naturala cu care a venit pe lume…. fara sa se auto-distruga, eventual sinucide – cum poti trai numai in minciuna???
    Nu cred ca TARA din mintea si sufletul meu sint obiect de analiza politica si nici de santaj sufletesc – vedeti, eu cred ca omul are suflet dar vad si eu ca multi nu cred asta.
    Chiar fara drepturile civile, politice, cetatenesti…. oricare ar fi cele permise de stat eu voi avea legatura cu Tara de nezdruncinat, de iubire si recunostiinta si voi muri astfel!
    (Statul este doar o organizatie atee, de tip masonic, corupta de gasti succesive orbite de pofta de imbogatire si de exercitarea puterii pentru idei in majoritate perverse!)
    Daca ar intra Canada in Razboi cu Romania… De ce??? Ca vrea „Big Brother”???
    Sa il linistim pe cel care initiaza aceste idei distructive dar fiti linistit – eu nu voi lupta impotriva Tarii, e mai injositor decat sinuciderea pe care oricum nu a o am in vedere pentru ca – asa cum am spus – eu cred ca am suflet si nu refuz mantuirea (desavarsirea, perfectionarea!) sufletului pe care Ortodoxia ne-a daruit-o din tata si mama catre copiii deveniti parinti, in forme venite din ceea ce neamul nostru traia si se „tinea”dinainte de Hristos.
    Nu este o fericire sa traiesti in strainatate.
    Da, iti faci un loc, un mod de viata, poti sa fii ceva mai relaxat cu ceva posibilitati financiare mai mari decat ale unuia ramas in urma, in tara… dar tot ca leul in cusca te simti, cu toate vacantele facute prin alte continente… Sufletul simte falsul, artificialul si raceala mortuara din toata poleiala inconjuratoare.
    Poate ca Romania va deveni „MARE” cu cei plecati „afara” care nu renunta la identitatea vie de roman, la credinta care ne-a tinut aproape, chiar fara multe din „bogatiile” lumesti fluturate in fata ochilor ca biletul pentru Paradis.
    Eu stiu ca asa se cuvine sa masuram onestitatea, si am ajuns la aceasta convingere abia dupa ce am trait mai multi ani ca „roman din strainatate”; nu am devenit un strain decat pe hartie… poate… ca asa „vrea” politica, asa le „place” corporatiilor…
    Sanatate si numai bine!

    Apreciază

  9. Bogdan Duca esti pe duca :))) esti un idiot,banii veniti de afara de la diaspora,sunt pusi in circulatie idiotule,Gigel isi face casa, angajeaza 10 muncitori, le da salarii, acei oameni la randul lor isi intretin familiile cu banii primiti de la Gigel.Cumpara materiale de constructii, banii merg la vanzator,di uite asa banii veniti de la diaspora nu merg la parinti sa doarma cu ei sub perina idiotule.Daca stateau in tara era doar o lupta de supravietuire pentru toti, someri sau salarii de rahat .Milioane de euro aduse de diaspora dunt puse in circulatie si ajuta economia idiotule.

    Apreciază

    1. De unde sa știe idiotul ăsta treburile astea?! De unde sa știe ca și cursul euro e influențat pozitiv pt noi, în anumite perioade, când vin romanii în tara, valuta care devine infuzie de capital si care influențează la randu-i : rate, credite, dezvoltare, etc. Ăsta e un psd-ist, un fel de neo-nazist frustrat de implicarea și nemulțumirile diasporei, ce provoaca acțiuni prin care încearcă sa discrediteze, sa dezbine și sa marginalizate diaspora. Cam asa face si Putin în Ucraina de est acum, dar prin mult mai multe parghii. Nu-ti fa tu griji, ca acest individ nu doreste doar ca romanii din tara sa-și decidă singuri soarta, ci sa ne facă sa ne uram reciproc, sa nu mai ajungă în situația de a se feri de ceva de care nu se poate apară și pe care nu poate controla. Nu ne vrea el binele..celor de aici, atâta timp cât „cere” subminarea” drepturilor constituționale și democratice. Numai niște naivi pot crede asa ceva, ca implicarea diasporei influențează negativ aceasta tara. Dacă el crede ca guvernele ce „ne-au slujit” din ’89 încoace au fost împiedicate de diaspora sa duca tara asta la un nivel de trai și de dezvoltare decent, înseamnă ca e mai ipocrit decât prevede adn-ul uman. Iar ca întrebare retorica: câte din dosarele DNA au ca țintă romanii din diaspora, ca tot ai transpirat scriind de implicare?! Ca de…ei ne influențează negativ mersul în tara. Nu ti-e rușine așa puțin….Bogdanele.

      Apreciază

  10. Vrei să spui că e imoral să voteze cei 85.379 români cu dublă cetatenie si care votează în alt stat. Dar cei cei 512.017 români (care si-au declarat domiciliul in strainatate) doar cu cetaţenie româna, au drept de vot -moral- după tine? Deşi negi, pare că te deranjază că votează românii cu domiciliul in România si plecaţi în pribegie să facă un ban. 378.811 de români au votat in străinătate in turul 2 in noiembrie. Chiar aşa teamă ai de ei? Hm. Îţi mai dau o şansă: îţi mai citesc un articol.

    Apreciază

    1. Eu sant de acord. Sant cetateana franceza si votez in Franta. Ma intereseaza ce se intampla in Romania caci e tot sange de roman in venele mele, insa nu cunosc parlamentarii si toata sfera politica din Romania, netraind in tara nu am aceeasi perceptie si aceeasi implicatie ca romanii din tara. Consider deci ca nu pot sa iau o decizie corecta si mai mult, nu prea am de ce sa ma implic. In cel mai fericit caz voi petrece doua saptamani pe an in tara, in concediu. Platesc impozite in Franta unde lucrez, am casa si o familie, nu in Romania. Cu ce drept sa decid eu cine sa fie presedintele fratilor mei din tara ? Ei nu voteaza pt mine in Franta. Consider ca atata timp cat traim suspendati intre doua lumi, nu ne integram si de fapt nu facem parte din nici una. Esti o persoana fara tara, cu fundul in doua barci cum ar zice batranii nostri din popor. In schimb, cei plecati pentru o perioada (fie studii, contracte de munca, etc) si care vor reveni in Romania sant indreptatiti sa se implice, sa voteze. Si in mod normal, sa continue sa plateasca impozite pe veniturile dobandite in strainatate. Ori esti roman si-ti pasa, ori nu.

      Apreciază

      1. Liliana, de cat timp esti in Franta? ca dupa cum vad, nu prea mai legi cuvintele intr-o propozitie si mai mult scrii cu litere prea mari cuvinte mici .
        Te citez: „Eu sant de Acord. Sant cetateana franceza si votez în Franta. Ma intereseaza ce se intampla in România caci e tot sange de roman în venele mele, INSA Nu Cunosc parlamentarii si toata sfera politica în din România, netraind în tara nu am Aceeasi percepție si Aceeasi implicatie circa tara romanii DIN. Luați în considerare bre ca Nu pot sa IAU o decizie corecta si mai mult, nu prea am de ce sa ma fi implicat. În cel mai fericit Caz Voi petrece Doua saptamani pe o în tara, în concediu. Platesc Impozite în Franta lucrez Unde, am casa si o familie, Nu din România. Cu ce ​​Drept sa DECID eu cine Sa fie Presedintele fratilor mei din tara? Ei Nu Voteaza pt a mea în Franta. Luați în considerare ca atata cat Timp traim suspendati Între două lumi: roman, Nu ne integram si de FAPT Nu facem Parte DIN una Nici. Esti o persoana fara tara, cu fundul în Doua barci cum ar Zice batranii Nostri din popor. În Schimb, CEI plecati pentru o Perioada (hi studii, contracte de munca, etc.) îngrijire si vor reveni în România Sant indreptatiti sa se implice, sa voteze. Si in mod normal de, SA continua sa plateasca Impozite pe veniturile dobandite in strainatate. Ori esti roman si-ti pasa, Ori Nu.„

        Apreciază

  11. Domnule Duca,
    Lasind la o parte tot ce au spus ceilalti “Romani stabiliti peste hotare” un lucru este foarte clar in ceea ce te priveste. Nu stii si nu intelegi nimic despre acesti oameni. In primul rand nimeni nu a plecat vreo data din tara lui cu gandul sa nu se mai intoarca niciodata, ca e roman sau ca este de alta natie. Este in natura noastra ca oameni sa vrem sa fim acolo unde ne-am nascut, unde am crescut si unde ne-am format ca oameni. Este o nevoie fiziologica , o chemare naturala sa vrei sa fii cu familia ta, cu cei care ti-au marcat copilaria si viata intr-un mod bineinteles placut. Este chemarea sangelui , asa cum se spune in popor si este una reala.
    Deci asa numita replica a ta ca de fapt scrisoarea era adresata celor care sunt plecati definitiv este de fapt o scuza mizera si un gest de lasitate din partea-ti .Macar asuma-ti responsibiliatea pentru ceec ce scrii.
    Apoi incepi o alta aberatie despre cetatenia din alta tara… si despre integrare in societatea respective… bla, bla, bla si asa mai departe. Ceea ce nu intelegi dumneata este ca acesti “Romani stabiliti peste hotare”care inca se implica in soarta Romaniei sunt cel mai bine integrati in societatea unde traiesc. Pentru ca ei au inteles ca se poate si altfel, pentru ca ei, desii, sunt bine unde sunt, nu pot sa stea nepasatori vazand ca speranta ca intr-o zii va fii si romanul fericit, dispare. Ca dupa 25 de ani de asa numita democratie , romanul de rand (familiile noastre: frati, surori, parinti) sunt in continuare prostiti si inselati de politicienii romani. In timp ce politicienii din Romania huzuresc si se scalda in bani, restul romanilor se chinuie sa supravietuiasca la propriu.
    Ma intreb cum indraznesti dumneata sa ne judeci pe noi pentru ca ne pasa… Singura explicatie este ca faci parte din turma de corupti, hoti si mincinosi care au dus Romania in starea in care este acum. Bineinteles ca tie iti este bine, stai bine merci in fotoliul dumitale de piele, crescandu-ti burta pe zii ce trece (ca tuturor de seama dumitale) in luxul casei dumitale, in timp ce la cativa metri de dumneata alt roman se chinuie sa imparte 10lei intre cina de azi si pachetele cu mancare ale copiilor ptr. scoala.
    Mai mult decat atat vad pe blogul dumitale tot felul discutii pe teme teologice…. “Educaţia creştină este însă cheia “te citez ….Aaauuuu!!!!… opreste-te ca nu intelegi nimic; esti departe de Dumnezeu si nu intelegi nimic din crestinism.

    Apreciază

  12. Patriotule, esti o rusine pentru neamul romanesc.Eu nu ma identific cu tine si mi-e mila de capacitatea ta craniana ca trebuie sa sustina un creier mort, o uscaciune de materie moarta care ar trebui sa tina loc de creier, insa nu face altceva decat sa debiteze ineptii de neintrecut si de neegalat. De unde si limitarea ta ca entitate umana ratacita intr-o tara care nu ti se potriveste.
    In afara de faptul ca nu ai reusit sa ne uimesti cu dovezi de mare patriot, mare sacrificiu, dovezi si titluri care sa ne demonstreze inalta ta valoare si contributie prin lucrari de stiinta, arta, descoperiri tehnologice in folosul omenirii si la cladirea acestei drepte tari in care inca locuiesti, nu din dragoste de tara muma, cu exceptia alegerii tale de a ramane in Romania si de a te face blogger, nu vad ce merit si ce drept ai sa alcatuiesti o epistola saraca, obtuza, mediocra si nefondata, o insulta la adresa oamenilor care vorbesc aceeasi limba si s-au nascut pe aceleasi plaiuri. Oameni care au suferit opresiuni personale si existentiale greu de imaginat in timpul dictaturii, oameni care si-au crescut copii in spiritul bunului simt si al respectului fata de semenii lor, oamenii care au facut sacrificii pentru familiile lor, oamenii care au stat la cozi interminabile in frig sa cumpere o paine si o suta de grame de salam cu soia, oamenii care au indurat frig, foame, au lucrat in uzine si fabrici sambetele si duminicile, oameni care erau batuti crunt de securisti daca vindeau sau cumparau cafea si piper de la straini, oameni care se rugau si sperau ca tara asta sa scape de mizerie si oprimare, de ingradire sociala, personala, culturala, etc. Nu are rost sa insiram aici tot ce a insemnat sa fi si sa te simti exterminat in propria tara si sa-ti fie furat dreptul la viata, sa ai apa si lumina controlate, sa lucrezi cate 12 ore pe zi sau noapte la temperaturi scazute de nici nu puteai sa respiri, sa mergi la doctor si sa nu aiba cu ce sa te trateze, sa faci cerere sa ti se instaleze un telefon, sa nu fi admis la un liceu militar pentru ca nu intruneai conditiile,etc. Ignoranta si infumurarea ta, propria grandoare si egoismul pe care ti le etalezi aici, nu sunt binevenite si nici apreciate de oamenii care au un dram de spirit romanesc adevarat si o inima curata, intelegatoare, oameni mandri ca au izbandit si invins un sistem exterminator atunci si o fac si acum. Oameni care au stat la ei acasa si au fost invadati de moldoveni, olteni, etc, de cea mai joasa speta. Pe oamenii astia de ce nu ii judeci. Pe aia care si-au lasat pamanturile si parintii singuri, pe astia care au venit in orasele mari industrializate si se bagau in partid sau deveneau securisti, astia care au primit imediat locuinte de la stat, dupa ce le-au fost luate casele oamenilor, astia care negau ca erau din Moldova sau de te miri de unde, pe astia cum ii vezi, maica? Aia care au plecat, au facut-o pentru ca s-au saturat de oameni ca tine. Cu ideologia falsa ca daca ramai in tara esti un patriot. Imi pare rau sa observ si sa constat ca in loc sa te bucuri ca oamenii au parte de o viata decenta si prospera si din putinul ala isi tin familiile, tu nu faci altceva decat sa te legi ai tai. Ce pretentii sa mai ai ca sunt huliti de englezi, italieni, spanioli, etc. atata vreme cat sunt desconsiderati de ai lor? Nu Diaspora l-au ales pe Johannis, dragutule, ci noi, romanii de bine din tara. Data viitoare incearca sa vorbesti mai putin si poate ti-ar prinde o iesire in afara ca sa-ti masori puterile si adevarata valoare ca individ. Oamenii din Diaspora spala rusinea si mizeria improscata de guvernul corupt si slab pe care-l aperi. Numai dintr-un asftel nu as fi lansat o epistola comunista ca a ta. Poate iti face Ponta statuie sau iti da vreun titlu onorific. Doar e specialist in dobandit diplome de ´dottore´.

    Apreciază

  13. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu intre niciodata Canada in conflict armat cu Romania … sint doua popoare destul de pacifiste incit sa nu se ajunga la asa ceva.

    Cit despre „partea” carei tari sintem noi astia plecati, pot sa va spun doar despre mine si cei apropiati mie aici departe de Romania: avem noroc ca nici macar in competitii sportive nu trebuie sa alegem prea mult – canadienii sint buni la cu totul alte sporturi decit romanii … singura problema ne-o dau domisoarele de la tenis 🙂 Dar tot cu Simona tinem cind joaca cu Eugenie Bouchard!

    Sint de accord cu dl. Gheorghe din Canada: daca ai vreo frustrare politica, nu te descarca pe diaspora – ma indoiesc ca voturile lor au afectat in vreun fel rezultatele la alegeri. Prefer sa cred ca s-au „desteptat” romanii din tara!

    Apreciază

    1. Bogdanel tata „ti-a iesit”! Ai trafic pe blog! Cu ce pret? Cu dispret! O singura intrare de la mine si atat! Nu dau share si nici nu spun prietenilor de tine. Si asta de rusine in principal! Poate te stergi in uitare! Nu de alta dar atat meriti! Credeam ca specia „capra vecinului” si ” declinarea responsabilitatii” e pe cale de disparitie in Romania! Ai demonstrat ca nu! Mentalitatile nu trec asa usor nici macar in perioada „decretata” de oracolul din Damaroaia! Nu „ti-a iesit” prea bine cu restul de subiecte si sincer te incadrezi usor in categoria „fariseu” (ca sa nu zic tradator)! Ca sa fiu sincer si un pic glumet cred ca esti: ungur, sas, tatar, rom, german , italian sau orice alta natie numai roman nu ! PS.Imi cer iertare fata de celelalte nationalitati stiind foarte bine ca ei nu arunca cu nori in conationali lor, din contra! Sa ai o viata dupa cum gandesti!

      Apreciat de 1 persoană

  14. Ar fi minunat daca fiecare dintre voi ar intelege ce inseamna liberul arbitru si ar accepta ca santem diferiti, lucru specific rasei umane. Nu vom putea fi niciodata toti de acord cu ceea ce se intampla in jurul nostru…..dar ar fi minunat ca schimburile de idei sa fie civilizate si sa incercam sa ne convingem unii pe altii cu argumente viabile nu cu epitete din cele care le-am vazut mai devreme. Fiecare are parerea lui si cred ca e liber sa o impartasesca …cum vrea, unde vrea si cui doreste fara sa fie judecat. Eu de exemplu traiesc in alta tara si primul lucru pe care l-am invatat aici e ca cel mai important lucru pentru mine este familia iar al doilea ca am niste drepturi. Nu ma obliga nimeni sa merg la alegeri,, nu ma obliga nimeni sa nu merg la alegeri , este drepul meu sa o fac daca vreau si dreptul meu de a refuza daca nu consider ca am pe cine alege. Am observat ca de cele mai multe ori cand cineva spune un lucru , indiferent care este el, trebuie sa fie cineva care sa te injure ca nu faci ca el. Daca postezi ca nu iti plac manelele se gasesc cei care te injura si se iau de familia ta ca esti antimanele, daca nu iti place muzica simfonica sant cei care te injura ca esti un dobitoc incult, daca nu iti plac telenovelele esti cu nasul pe sus iar daca nu iti plac filmele de actiune esti un nenorocit.Ce sa zic, ma uit mereu la astfel de comentarii si ma amuz……pentru ca am avut mereu senzatia ca unii oameni nu au probleme, nu au nici un fel de prioritati si atunci isi creeaza anumite imagini si se exteriorizeaza in diferite moduri, mai ales cu limbaj violent, fiind frustrati probabil de situatia in care sant sau in care poate au fost si au ramas cu traume psihice. Ce sa zic……continuati asa spre amuzamentul celor care va citesc comentariile si ……se amuza in continuare facand ceva concret fara sa stea pe anumite pagini si sa dea vina pe diaspora sau pe cei de acasa ca nu e bine si nu va fi si nu a fost. Rezultatul oricum se vede si dupa umila mea parere aste infernal de trist, incepand cu rata natalitatii, a mortalitatii, a economiei din care nu a mai ramas nimic, a educatiei tinerei generatii care este la pamant si aci nu vorbesc nici de cei 3-4 investitori bunisori care au oferit ceva locuri de munca, nici de cele doua trei spitale noi de oncologie care au aparatura noua de miliarde si nu stie nimeni sa o folosesca, nici de cei cativa copii fenomenali care care se chiunuie sa aduca premii pe la olimpiade internationale. Vorbesc in numele celor care s-au saturat de idiotenii, de texte de doi lei scrise anapoda pe net si de impresiile celor care se cred mari justitiari si nu sant in stare de nimic. As avea enorm de multe lucruri de spus dar….cred ca in urmatoarele zile comentariile in care ma vor injura absolut toti vor fi mai amuzante decat cele pe care le-am citit pana acum……chiar va rog, hai, stiu ca puteti mai bine dacat pana acum, o seara buna !!!!!!

    Apreciază

  15. Foarte corect. Majoritatea romanilor pe care ii cunosc eu aici in Los Angeles nu au fost si nici nu se vor duce la vot vreodata. Ma mult, pe nimeni nu intereseaza ce baron local a mai castigat alegerile sau cine ce a mai furat pe acolo. Daca mai face cate unul tam-tam prin mass-media sau merge sa voteze presedintele, stati linistiti ca ala nu este majoritatea, pe noi putin ne intereseaza de situatia din Romania.
    Visul nostru de aici e sa vedem intr-un viitor apropiat un senator sau un house of representative member of congress de origine romana.
    Voi ramaneti cu democratia voastra originala, nu aveti nevoie de sfaturi de la cei care traiesc intr-o democratie adevarata fiindca le stiti pe toate.
    Sa fiti fericiti!

    Apreciat de 1 persoană

    1. Corect…sunt de acord cu tine LUCA …cei care si-au ales conducatorii sa suporte consecintele alegerii lor…nu doresc sa fiu partas la toate faradelegile care se savarsesc in fiecare zi in tara mea natala…Am ajuns la concluzia ca trebuie sa imi vad de treaba in tara unde locuiesc si unde traiesc decent…nu stiu cate sute de ani va mai trece pana ce mentalitatea romanului se va schimba in bn , dar eu sigur nu voi mai fi in aceasta lume sa vad…un lucru e sigur ,, Romanii suporta consecintele propriei lor alegeri …,, asa ca isi merita soarta pe care si-au aleso…

      Apreciază

      1. Da, asa este: am ales sa traiesc in Romania (buna sau rea ca e tara mea ca si tata sau mama) si voi suporta consecintele acestei alegeri.
        Abia dupa peste 2 ani munciti in Germania si apoi tot atitia in New York am simtit si inteles ce semnificatie are cuvintul „ACASA”. Pentru majoritatea romanilor(cei care sunt reprezentantii adevarati ai Romaniei) ACASA=ROMNAIA. Nu condamna pe cine vrea sa traiasca in afara Romaniei, dar nu-l inteleg decit partial: o fi rentabil o perioada din viata sa traiesti printre straini pentru „un blid de linte” mai plin decit in Romania.

        Apreciază

  16. Domnule Bogdan…mare om ,mare caracter….esti praf!..dar bine ca ai blog,,macar atata. Sange de psd-ist vedem si noi ca ai.Problema si durerea ta suntem noi…cei care am ales sa muncim in alta tara,si te framanta unde si cand trimitem bani.Milioanele de euro trimise in romania catre familii,rude etc…pana la urma se duc pe consumabile.Iar consumabilele contin TVA domnule bogdan….Iar tva-ul nu vine inapoi nici la mine nici la tine…merge la stat….deci ca sa fim lamuriti cu aspectul asta.Nemultumirile tale sunt lucruri slabe si chiar crede-ma ca nu intereseaza pe nimeni….sau poate ar fi interesat pe cineva daca ai fi fost o piesa importanta pentru populatia romaniei….dar cum nu esti….parerea noastra e ca nici blogul tau de doi lei nici tu…si nici ideiile tale rasiste no sa reuseasca sa ne opreasca sa sustinem romania noi cei din diaspora.Pentru cea ce ai scris ai primit doar carne :)))

    Apreciază

  17. se vede treaba ca nu stii ca democratia e cea mai proasta forma de guvernamant, cu exceptia tutror celorlalte 🙂 pentru ca daca faci parte din cei 49% trebuie sa te supui celor 51%.

    si apoi de ce sa nu votez, daca eu consider ca de aici, din afara, vad mai bine situatia din tara. ca sa fii obiectiv trebuie sa te distantezi de probleme. ca sa iei o hotarare corecta trebuie sa te „ridici” oarecum de la nivelul problemelor. Sunt uimita ca voi, cei din romania, nu vedeti lucruri strigatoare la cer, cum ar fi un plagiator care n-are bunul simt sa-si dea demisia si sa-si vada de viata personala departe de politica.

    dar nu te ingrijora, multi dintre cei din diaspora n-au fost sa voteze. de ce as mai plati cateva sute de dolari si un drum pana la ambasada ca sa obtin un pasaport romanesc de care nu am nevoie decat ca sa votez?

    Apreciat de 1 persoană

  18. 4. Legat de banii trimişi de românii din străinătate în ţară, aceştia nu sunt donaţii către Statul român (or fi şi din ăştia?) ci bani trimişi rudelor, prietenilor, etc. Nu poţi să trimiţi bani la părinţi şi apoi să ceri României să îţi fie recunoscătoare. Nici măcar părinţilor cărora le trimiţi, nu e aşa? Măcar aşa am învăţat în cei 7 ani de acasă. E drept, nu sunt aceşti 7 ani de acasă din România compatibili cu moralitatea relativă occidentală, dar…

    bai esti inconstient? cum naiba poti sa scrii asa ceva? chiar nu ai minine cunostinte de economie? banii aia ajung in tara si nu sunt depozitati intr-un sac urias. banii aia sunt rulati, oamenii ii cheltuie pe alimente,statiuni,constructii de case, masini,catei,purcei,investitii. toti banii aia ajung sa fie taxe apoi, mergi cu banii primiti din Italia la alimentara care la randul ei plateste taxe si tot asa. Cat de limitat a fi incat sa nu intelegi un lucru elementar?

    Apreciat de 1 persoană

  19. Dragi romani din Romania,

    As dori din inima sa va transmit acest mesaj verbal din piata Unirii insa imi este frica ca o sa vina minerii sa ma alunge cu darzenia omului care-si protejeaza revolutia castigata peste noapte, si de altfel nu am atatia bani de spaga ca sa primesc aprobarile necesare, asa ca recurg la mediul epistolar cu care te-am obisnuit in utimul timp. Tu spui ca am fugit din tara si mi-am lasat familia singura, insa crede-ma ca nu a fost asa. Am incercat in 90 sa-ti explic ca drumul pe care-l alegi TU pentru mine este un drum rosu plin de vicleni care ne vor pecetlui viata cu un zambet larg provocativ pe buze. Mi-ai spus ca nu sunt intelept si ai vrut sa-mi bagi mintile in cap folosind forta fizica ca alte argumente nu aveai. In timp ce ma bateai imi repetai ca la televizor sa comunicat ca taranistii vor sa fure revolutia si ca au gasit arme la sediile partidelor iar mai tarziu au gasit si masini de tiparit bani la acesti presupusi hoti de revolutie. Eu aveam lacrimi in ochi si sincer nu-mi aduc aminte daca erau rezultate de durerile care mi le provocai sau eram amuzat de afirmatiile tale, dar nu mai conteaza acuma. Am plecat la dracu asa cum ai zis tu si am muncit ca un sclav ca sa trimit si eu niste bani celor de-acasa ca statul in afara de un zambet larg nu mai avea bani sa plateasca pensile celor care s-au cocosat de munca. Am reusit si eu sa pun ceva bani de-oparte sa vin sa va o vad pe mama dupa doi ani de pribegie in pantecele dracului si am ramas cu gura cascata de realizarile tale. Din granita m-au intampinat masinile alea scumpe de tot pe care eu le sorbeam din ochi prin revistele pe care le gaseam in pantecele dracului. Am fost un pic mandru cand am vazut granicerii in uniforma ca se urca in aceste masini si nu am avut curajul sa-i intreb cat castiga dar adanc in sufletul meu ma manca invidia ca nu fac si eu parte din aceasta societate pe care ai cladit-o decand am plecat eu la dracu. Pe drum spre orasul meu ai reusit sa ma ti treaz la volan si de ce sa nu recunosc m-ai facut sa-mi perfectionez condusul in slalom fara a avea un accident.Multumesc. V-am vazut cazuti pe marginea drumului si am crezut ca aveti nevoie de ajutor. Am oprit si m-am apropiat numai ca sa reimprospatez memoria cu mirosul cazanului de tuica a lui bunicu. In fine cand am ajuns in oras cel in uniforma care-ti pazea somnul lin, ma oprit si mi-a atras atentia ca nu am de ce sa gonesc si ca este timpul sa platesc o amenda. El om cu suflet bun mi-a dat optiunea sa platesc in marci pe vremea aia ca nu va imi da chitanta, iar eu ecologist cum ma sti, am salvat un pom si am acceptat oferta. Acasa m-am bucurat tare de tot ca ai mei nu au aruncat frigiderul cu toate ca nu-l mai foloseau si am crezut ca in sfarsit ati reusit sa ajungeti la nivelul de trai pe care vi- meritati si mergeti in fiecare zi la restaurant. Ai mei erau abatuti si eu credeam ca eu sunt de vina caci altfel nu aveau alte motive. Totul parea sa fie numai un zambet larg asa cum mi-ai promis in 90. La televizor sa schimbat totul, disparuse toate reportajele alea enervante despre recolte record care au fost inlocuite de muzica foarte vesela cantata de cei care s-au emancipat si acuma nu mai stateau pe stadioane sa vanda seminte. Incercam sa inteleg tot ce se petrece in jurul meu insa asa cum cum ai zis, nu aveam atata creier sa inteleg noua bunastare. Am aflat ca acuma fostul electrician de la liceu facuse avere si a cumparat si o echipa de fotbal impreuna cu uzina de camioane. Era un om politicos si descurcaret ca asa il cunoscusem si era in stare sa lipsesca zile in sir de la liceu ca nimeni nu-l apostrofa. Nici nu aveai cum ca era asa de politicos ca de fiecare data cand revenea la servici fugea sa deschida portbagajul masinii sefului sa ingramadeasca ce stiu eu ce lucruri. Mai toti cu nume cunoscute de pe vremea odiosului facusera averi colosale si voi erati asa de mandrii de ei ca ma luai in restaurant unde imi dadei voie sa-ti platesc consumatia. Anii au trecut ca briza marii care sincer sa fiu am fost uimit sa aflu ca nu sa vandut si am ajuns in situatia in care trebuia sa alegem pe cel care ne va conduce. Sincer sa fiu, eu am muncit toti cei 25 de ani si nu am avut maini asa de lungi ca sa adun avere asa ca toti cei pe care voi i-ati ales asa ca avand ciuda pe voi ca luati cozonaci si sticle cu ulei ne-am gandit si noi sa va facem in ciuda si sa alegem unul carei ii pasa de noi ca stateam ca fraierii la cozile ambasadelor din tarile dracului. Poate ca o sa aveti noroc si acest om o sa le ia averea celor care au furat si o sa o imparta cu voi ca este destula/ Doamne ajuta.

    Apreciază

    1. De taceai filozof ramineai….Am trait/muncit peste 2 ani atit in Germania cit si in New York. Multumesc Domnului ca nu am reusit sa ramin acolo pentru „un blid de linte” mai plin decit in Romania…..ca mai bun nu era, ba mai rau.

      Apreciază

  20. Dragă român rămas în România și scriitor pe blog,
    Observ că ești un aspirant la statutul de diasporean al altora, dar probabil că frica de insuccesul într-o competiție a valorilor necesare pe o piață a muncii competitive depășește dorința de a avea beneficiile unei astfel de statut. Adică ești conștient că nu ai face față aici. Îți dorești ca cei de afară să nu aibă un cuvânt de spus în viitorul României de frică să nu te trezești că vom împinge competiție asta până la locul tău călduț? Spui că noi nu avem habar ce se întâmplă cu adevărat în țară. Că suntem manipulați de niscaiva propagandă. Posibil, dar propaganda asta e susținută de motivele plecării noastre, de rudele și prietenii rămași ce ne cer donații, de părinții, copii, frații ce ne spun prin monitoare reci că nu le ajunge pensia pentru dări, taxe, medicamente, manuale, impozite, asigurări. Nu ajung două salarii unei familii de trei persoane pentru un confort minim. Că așa a ajuns viața în România. Sau cel puțin așa suntem manipulați de sursele noastre să credem. Poate că sursele noastre sunt niște lipitori de cea mai joasă speță și profită de naivitatea noastră. Tu știi mai bine că ești (încă) în țară. Dar parcă vroiai să pleci.
    În altă ordine de idei, te deranjează că donațiile noastre nu ajung la stat. Aici cred că te înșeli grosolan. Fără să am cunoștințe economice, nici măcar elementare, cred că din orice valută donată de diasporă statul câștigă pe câteva căi:
    Orice donație către un cetățean al său mărește averea persoanei și prin urmare și a statului căreia îi aparține persoana.
    Din donațiile astea sunt susținute direct sau indirect mii de locuri de muncă, salvând statul de câteva mii de șomeri și asistați social. Probabil că câțiva din aceștia ți-ar da în cap în ziua de salariu ca să își hrănească copii. Și apoi ar trebui să plătești bine statului ca să îi rețină undeva după gratii ca să te simți în siguranță.
    Din aceste donații statul își reține oricum 24% adică vrem nu vrem îi donam şi lui destul de mult. De fapt el reține procentul ăsta la fiecare circuit. Pe logica asta, în timp, el prinde în visteria sa cam toată suma. Atâta doar că trebuie să aibă un pic de răbdare.
    Consideri încă că nu ne plătim datoriile către stat? Că nu dam bani pentru sănătate, drumuri, educație?
    Nu cred că îți închipui că îmi iau concediu (fie el și medical) ca să vin să mă tratez în România. Atât timp cât am acces la serviciile medicale de aici nu prea e logic să vin să mă tratez de ceva în sistemul românesc, nu?
    Drumuri? Îmi plătesc vigneta pe perioada în care folosesc infrastructura țării, nu? De fapt plătim pentru o lună și folosim 10-14 zile.
    Educație? Probabil profesorii câștigă încă 2 salarii din meditațiile copiilor noștri. Doar așa poți explica cum supraviețuiesc.
    Închei prin a dori un trai decent și o viață mai bună tuturor românilor, oriunde ar fi purtați de valurile vieții. Chiar și dumneavoastră.

    Apreciat de 2 persoane

  21. Draga romanule ce ai ramas in Romania.
    Dupa 12 ani de strainatate nationalitatea mea este romana. La fel ca minr sunt inca vreo 3 milioane de persoane. De aceea votez la președenție si pentru parlamentare.
    Peste câțiva ani cand voi avea cetatenia spaniolă îți promit ca te voi lăsa sa îți alegi comuniștii si hoții care vrei tu sa te fure.

    Apreciat de 1 persoană

  22. Bogdane, Bogdane …. aici nu mai este vorba ca esti dezinformat, tu pur si simplu te lovesti de zidul anti-comunist creat de cei din afara si plangi pe ascuns ca nu a reusit Ponta sa devina presedinte. Iti intelegem durerea dar blogul asta nu-ti va fi de folos cu nimic, pentru simplul fapt ca vorbesti prostii si n-ai habar de cum gandesc cei din afara. Te vei lovi in continuare de ei si vei cadea in genunchi atata timp cat preferi comunistii, hotii si mincinosii care v-au furat banii munciti cu truda.

    Apreciat de 2 persoane

  23. Tarile prospere au imigratia aproape de 0 Bogdane. Tarile sarace obliga oamenii sa plece de acasa.
    PSD e principalul partid politic din Romania. A fost la conducere sub diferite forme dupa revolutie. Politica pro-comunista care a sustinut-o a dus tara de rapa. Oamenii nu pleaca cand le e bine. De ce da-ti vina pe cei de afara si pe Basescu si nu va asumati responsabilitatea esecurilor de pana acum. A fost un vot democratic in care cei din tara au spus ca nu-l mai vor pe Ponta. De ce nu se retrage din viata politica sau macar sa treaca in opozitie? Pentru ca el doreste sa-si apere interesele personale si de partid, pentru ca e mai usor sa fure prin contractele cu statul. E de rasul lumii.

    BOGDANE romanii din tara si de pretutindeni au zi NU in mod democratic. Trabuie sa accepti asta si nu distrage atentia de la dorinta poporului!

    Apreciază

  24. Tu cand iti vei dona salariul statului?
    Stiu eu:niciodata. Asa ca mickey mosuse sa faca programe sociale si un mediu propice ca economia sa creasca nu sa astepte mila. Donatiile de la romanii de afara s-ar numi mila pentru un stat intrat in declin.
    In mod sigur esti un pion din aparatul comunist de dezinformare. Ceausescu mintea poporul cu televizorul voi starniti discutii despe Basescu si diaspora ca sa distrageti de la saracia si hotia care e in Romania sub directa dirijare a lui Viorel Ponta roman adevarat casatori de doua ori, familist convins si patriot casatorit de doua ori in Ungaria si in China.

    Apreciază

  25. subscriu si eu domnul Eugen. Cat despre tine Bogdane, fa bine si citeste cate ceva inainte sa deschizi gura. Perfuziile noastre, ale celor plecati va ajuta pe voi, statul roman si economia acestui stat. E un fapt, acceptat de catre conducerea Romaniei, BNR si oricine mai e in masura sa isi dea cu parerea. Si alegem sa ajutam in continuare tocmai pt ca ne dorim tare de tot sa fie bine si la noi in tara. In rest, toate bune, lasa aberatiile deoparte si du-te ia-ti liderul mult iubit si emigrati in Pacific pe vreo insula. Acolo e tax free. Retardati ca tine au dus Romania in stadiul in care se gaseste acum!

    Apreciază

  26. Draga Romanule (adevarat!), din epistola ta se vede de la o posta ca nu ai inteles inca nimic din tot ce se intampla in lume… e adevarat ca mai nou (?) traim intr-o lume plina de contradictii si din ce in ce mai complicata… in plus, cu cat intelegem mai mult, cu atat e mai greu! Mai intai ca majoritatea romanilor din afara tarii au cetatenie romana; mai apoi, ei sunt temporar plecati din tara (nu se stie pentru cat timp); iar in cele din urma, dreptul de a fi roman nu ti-l poate lua nimeni, indiferent unde traiesti si ce faci in lumea asta mare. In plus, democratia functioneaza in lumea actuala intr-un fel pe care putini il inteleg, daramite sa-l mai si accepte. Si-ti mai spun eu una, asa ca pari baiat bun si implicat… cand esti roman, indiferent unde te-a aruncat soarta, nu-ti poate pasa de nici o tara atat de mult cum iti pasa de Romania!… In concluzie, roman fiind, ai dreptul sa-ti pese de tara si de compatriotii tai de cand te nasti si pana mori si in aceeasi masara ai dreptul sa iei decizii in legatura cu ce se intampla in Romania, indiferent unde te afli intr-un anumit moment.
    Pentru reamintire, toti cei care au votat si au dorit sa voteze in diaspora fara sa li se dea posibilitatea sunt cetateni romani si in plus au o viziune mai larga si mai cuprinzatoare asupra lumii in care traim… de-aia vad lucrurile un pic diferit. Si nu-ti face griji in legatura cu datoria fata de tara in care traiesc momentan si de care eventual au fost adoptati, ca aici nu au de ales si o fac cu varf si indesat.
    Noroc cu cei ca tine, romani adevarati, care au ramas sa lupte pe baricade si sa faca Romania o tara de invidiat in lume! Multa bafta, dar deocamdata rezultatul obtinut e zero in ultimii 50 de ani, asa ca mai lasati-ne si pe noi cei „din afara” sa incercam sa facem ceva, chiar daca uneori nu intelegeti voi mare lucru..

    Apreciat de 1 persoană

  27. Draga Românule! Tu ocupa-te de blogul tau si lasa sfaturile! Ceea ce ceri tu tuturor romanilor din diaspora intra in contradictoriu cu legile statulul Roman! Atâta timp cat cetățenia mea este Romană, imi voi exercita dreptul de a vota, drept pentru care părinții, bunicii si străbunicii mei au luptat! Cine te crezi tu sa îngrădești oamenilor dreptul de a-si spune părerea???

    Apreciat de 1 persoană

  28. Sorin Achim Saracu’ de el, se vede ca nu stie despre ce vorbeste cand scrie despre viata romanilor care s-au stabilit peste hotare.

    Insinueaza ca cica a fost si el prin strainatate („lucrurile care mi-au plăcut cel mai mult prin străinătate”) dar nu ne spune unde si pentru cata vreme ca sa ne dam si noi seama daca are ceva la baza

    Intreaba: „nu mi se pare onest. Mai întâi faţă de ţara aceea care te-a primit şi te-a adoptat după ce ai părăsit România. Nu ar trebui să te integrezi în ea?”

    Pai hai sa luam cazul meu: la fel ca majoritatea celorlalti „stabiliti in strainatate”, am cetatenie dubla. Avem parinti, rude, prieteni in Romania la care tinem … le dorim o viata mai buna! Si de integrat m-am integrat mai bine decat este el integrat in Romania
    (am fost impotriva dobitocului de Bush de la inceput si am facut campanie pentru Obama de doua ori si am si votat pentru el de doua ori haa haa haa)

    Noi, cei stabiliti in strainatate, am vazut cum procedeaza cetatenii in tarile in care ne-am stabilit si putem face comparatii in cunostinta de cauza cu prostia si hotia care se practica in politica romaneasca, lipsa de profesionalism dovedita de guvernantii romani – inclusiv nesimtirea crasa a ministerului de externe.

    Sa inteleg ca autorul articolului ar vrea ca hotii si mincinosii care se poarta cu tara aia ca si cum ar fi curva lor personala sa nu fie deranjati de cei care stiu ca se poate si altfel?

    Si faptul ca ne-am stabilit in strainatate nu inseamna ca nu mai suntem romani. Dimpotriva! Am vorbit cu multi romani de pe aici si multi dintre ei planuiesc sa se intoarca in Romania la batranete. Dar chiar daca vor ramane pe aici definitiv, asta nu inseamna ca nu le pasa de tara in care s-au nascut.

    Este chiar patetic pe la sfarsit: „Cu toate astea la ultimele două alegeri prezidenţiale am fost pricopsit cu preşedinţi impuşi de obsesiile tale de atotştiutor.”

    Cu alte cuvinte, aia alesi inaintea lu’ Base si Klaus se pare ca nu au fost ” impuşi de obsesiile [mele] de atotştiutor” ci au fost alesi in cunostinta de cauza de Bogdan Duca.

    Aia alesi de Bogdan (fara interferentele obsedatilor atotstiutori stabiliti in strainatate) inaintea lu’ Base si Klaus au dus Romania pe cele mai inalte culmi ale civilizatiei si prosperitatii economice – e vorba de carpa de Constantinescu si de jigodia sovietica cu numele de Iliescu.

    Haa haa haa … da, comunistul ala mizerabil care a atarnat de piciorul Romaniei ca un bolovan pentru cati ani? UNSPREZECE! Unsprezece ani furati de un comunist imputit si gasca de nemernici care l-au pupat in fund … inclusiv minerii aia saraci cu duhul iesiti din mine ca trogloditii din pesteri … stiu, au fost folositi de un comunist viclean dar asta nu le scuza ignoranta si violenta salbatica …

    Hai sa ne intoarcem la aiurelile lui Bogdan: „nu mă lua cu argumentul acela de m-a enervat toată toamna, cu faptul că trimiţi bani în ţară. Nu mi-i trimiţi mie, aşa cum nu îi trimiţi nici Statului român. Îi trimiţi rudelor tale din România, părinţilor tăi, nu ţării. Că SE PLATESC TAXE SI IMPOZITE şi din banii ăştia de îi trimiţi tu, asta e”

    Haa haa haa … asta e??

    „spune-mi şi mie statul din lume cu taxe şi impozite 0 şi o să emigrez şi eu acolo”

    Chiar daca ar exista un asemenea stat, nu cred ca l-ar accepta pe Bogdan

    Apreciază

      1. 🙂
        Obama a fost >reales< de americani (dupa ce americanii stiau deja ce ii poate pielea) si nu cu cateva zeci de mii de voturi in plus ci cu un milion si jumatate de voturi in plus. O sa iau comentariul tau ca pe o gluma … nereusita 🙂

        Inteleg ca, din moment ce nu iti place Obama, poate ti-a placut dobitocul de Bush? Hmm .. sper ca nu e cazul deoarece, in combinatie cu faptul ca se pare ca esti un suporter Ponta/Iliescu (si am senzatia ca il admiri si pe Putin) ne ofera o imagine a unui urmas al geto/traco/dacilor care este frustrat la maxim 🙂

        Probabil ca nu ti-a placut nici Clinton? Probabil ca nu iti plac americanii in general … hai recunoaste … iti plac rusii si Putinu' lor ca au folosit Romania si alte tari din zona ca pe curvele lor personale.

        Ca sa ma intorc la gluma ta, uite gluma mea: ca si romanii care trebuie sa traiasca cu unii de teapa celor care au votat pentru Iliescu, Ponta si care participa in orgii nationale de cretinism – vorbesc de pupatul frenetic al bucatilor de piele/membre care au fost jupuite/taiate de pe cadavre de oameni morti (ce s-o fi intamplat cu organele sexuale uscate, au fost "disparute" din cauza pupatului excesiv?), asa si americanii traiesc alaturi de saraci-cu-intelectu' care voteaza republican 🙂

        Apreciază

  29. Desi nu am nici un chef de a face comentarii la ce ai scris , iti recomand draga Bogdane sa te reorientezi sa incerci sa te dedici la cu totul alte lucruri. Problema e ca mai sunt multi altii in tara care iti impartasesc opiniile, si aici exista trei explicatii: ori faceti parte din sistem ori va naucit sistemul, pe a treia nu o enumer ca nu vreau sa va jignesc.Totusi vreau sa-ti spun cateva lucruri;
    1- Nu diaspora a fost factorul decisiv la alegeri, majoritatea voturilor au iesit in tara
    2- Majoritatea romanilor care au votat, din diaspora, nu sunt plecati definitiv din tara
    3- Toti romanii care au plecat din romania, indiferent in ce tara civilizata, vrand nevrand, au imprumutat din mentalitatea si cultura acelui popor, si toti si-au pus la un moment dat intrebarea, MAI DE CE AICI SE POATE SI IN ROMANIA NU???

    Bogdane, in Romania a fost si inca nu sa termint, o polititica mafiota, sustinuta de toti cei la care li se arunca cate o firimitura din ciolan, si este evident ca acestia nu si-au dorit schimbarea. Sa speram ca totusi va fi o schimbare

    Apreciază

  30. Imi pare rau ca am dat peste acest articol. Nu in ultimul rand pentru ca ma obliga sa reactionez.

    Reactionez pentru ca este un text scris prost care prezinta o analiza superficiala si speculeaza niste emotii si prejudecati nejustificate.

    Reactionez pentru ca sunt la ora actuala plecat din Romania de vreo 16 luni, si vor mai trece probabil tot atatea pana ma intorc. Pentru ca am trait in alte tari undeva peste 6 ani in ultimii 15 si pentru ca asta imi da perspectiva care tie iti lipseste in a judeca ce reprezinta „normalitatea”, ce inseamna „economie de piata”, „stabilitate legislativa”, sau „factori de risc investitional”.

    Reactionez si pentru ca in ciuda faptului ca iubesc sa descopar alte culturi Romania este si va ramane tara mea. Acolo am crescut, acolo imi sunt prietenii cei mai apropiati, acolo imi e familia si nu in ultimul rand acolo sunt si oameni extraordinari alaturi de care merita sa fac eforturi ca sa fie mai bine.

    Dar sa incepem cu inceputul. Argumentezi ca un roman o data ce a ales sa se stabileasca in alta tara ar trebui, peste noapte, sa uite de Romania. Sa nu il mai intereseze scena politica si sa nu aibe nici un fel de emotie fata de ce se intampla in tara.

    Ideea asta este un nonsens. Trecand peste faptul ca majoritatea romanilor din diaspora nu se stabilesc definitiv si implicit raman romani, ai tendinta sa uiti ca ei la care tu te gandesti ca „capsunari” sau „parveniti pe alte meleaguri” contribuie cam cu un sfert la fluxurile de valuta inspre Romania.

    Pai stai un pic…. adica astia care „si-au abandonat tara” si sunt intre 15-20% din populatia romaneasca, trimit in tara fonduri cat 33% din toate exporturile. Interesant mod de a abandona tara… Cert, banii sunt trimisi spre oamenii dragi de acolo. Insa inca o data te arati ignorant. Daca nu ar veni banii respectivi s-ar devaloriza leul cu aia 25%, adica ar creste preturile la tot ce e import (mai tot) cu aia 25%… preturile pe care le platesti tu si toti cei care ne predica ca abandonam tara. Si din banii aia nu se platesc numai taxe, ci se cumpara produsesi servicii, unele produse local. Banii aia sustin economia si da, mai platesc si niste taxe si impozite.

    Uiti se pare ca inclusiv si cei care poate raman peste hotare suficient de mult ca sa dobandeasca cetatenie unde s-au stabilit (o minoritate) au in continuare rude, familie si prieteni in tara. Si avem tendinta ca fiinte umane construite pentru empatie sa ne pese de oamenii care ne sunt dragi si de bunastarea lor. Implicit ne pasa si de ce tampenii mai face clasa politica si in ce mod calca in picioare spreanta multora de a se putea intoarce la un moment dat in tara si a avea un trai nu excelent, dar macar demn. Ah, da, si asta cu demnitatea e o boala pe care o dobandesti mai mult pe afara….

    Dincolo de asta, exagerezi. Dupa cum spuneam, toti cati suntem in „diaspora” incluzand aici si turistii care stau 2 saptamani, nu suntem nici 20% din populatia cu drept de vot. Nu avem cum (matematic) sa „impunem” nimic. Ah, ca putem sa ne exprimam pareri (care pot fi si gresite, oameni suntem), ca poate sunt oameni in tara care sunt de acord cu noi, ca familia si prietenii ne asculta opiniile pentru ca avem acces la informatii mai putin manipulate decat in tara…. poate fi adevarat. Dar de impus nu poate fi vorba. Si mi se pare ca am tot dreptul pentru bunastarea familiei mele sa sustin public orice candidat consider mai potrivit, asa cum o poate face orice cetatean, fara sa fiu pentru asta racolat cu 50 ron platiti dintr-un audi.

    Sugestia mea pentru tine, si cei care ca tine subscriu la asemenea scovergi, inainte sa te gandesti sa emigrezi intr-un paradis fiscal (exista destule dar daca nu stii de ele probabil nu ai mijloacele sa te muti in ele) ar fi sa iti impachetezi un rucsac lejer si sa dai o tura cateva luni macar prin lume. O sa descoperi lucruri bune si rele despre fiecare loc in parte si asta te poate ajuta sa te si sa ne intelegi mai bine.

    Intre timp, „cerceteaza inainte sa dai cu paru'” poate fi o suggestie mai usor aplicabila fara sa risti sevraj de la emisiunile tv preferate.

    Apreciază

  31. Draga românule, as putea sa-ti dau sute de argumente, de ce mi se pare normal sa votez la alegerile prezidentiale (sau parlamentare) din România, atâta timp cât sunt cetatean român (pentru ca da, daca nu stiai, marea majoritate a românilor emigrati înca au cetatenia româna)… dar pentru ca nu am timp sa-ti explic în detaliu, am sa rezum: decid (si) eu pentru voi pentru ca voi sunteti prea prosti s-o faceti singuri… daca ati fi fost capabili s-o faceti atunci tara aia nu era în halul în care este. Ca daca era dupa voi, presedinte era Geoana, ala de care fac misto pâna si colegii lui de partid si-l trimit la plimbare ori-de-câte-ori li se pune pata, precum un barbat imbecil care-si bate nevasta pentru ca a luat gol echipa lui, sau pentru ca nu i-au iesit numerele la LOTO. Daca era dupa voi, va mâncau câinii din traista, fara banii veniti din diaspora, ca economia/industria creata de voi este egala cam cu 0; s-a vazut cât de „solida” a fost în fata unei crize economice. Atunci când ati avut ocazia, ati votat ca bovinele USL cu peste 70%, un USL care v-a dat-o prin gura din toate pozitiile… cam de asta venim noi la vot, pentru ca voi ati dovedit în mai multe rânduri ca sunteti prea batuti în cap sa întelegeti pe ce lume va aflati. Sper ca ti-am raspuns la dilema!

    Apreciază

  32. Voting Rights

    If you are moving away from the UK, you will still be entitled to vote in elections. Provided you have been included on an electoral register within the past 15 years (reduced from a previous 20), you will still be entitled to cast your vote. If you remain away from the UK for any more than the 15 years, you will then automatically lose your right to vote in British elections. More information on this subject can be found through the Electoral Commission’s main website: http://www.electoralcommission.org.uk/……..

    Total in Diaspora ~140,000,000

    [43] [3] [4]
    United Kingdom British people 51,736,290 81.4%

    See White British [44] [45]
    Total Worldwide ~200,000,000

    O singura remarca as face…
    Câte sectii de votare ar trebui sa existe in lume pentru British din diaspora sa voteze???
    Singura deosebire esentiala este ca trebuie sa te inscrii pe listele din tarile respective dupa niste criterii clare si nu exista acest drept perpetuu.

    Apreciază

    1. M-am inarmat cu o rabdare de fier ca sa pot citi aberatiile pe care le-ai scris. Dar te iert tocmai pentru faptul ca te exprimi in necunostiinta de cauza: nu ai fost plecat din Romania deci nu poti sa stii cu este. Nu ma lamentez de faptul ca sunt in diaspora si ii multumesc din suflet tarii care m-a primit cu bratele deschise , dar nu te-ai gandit cumva ca poate nici un roman nu a plecat din placere??????? Ca fiecare a avut un motiv foarte intemeiat sau a fost constrans sa plece din ” Statul de drept” care s-a dovedit a fii un “Stat de dreapta” Sau crezi ca am iesit doar ca sa onoram titlul onorific de ” CAPSUNARI” cu care ne-a investit dragul nostru ex presedinte??? ne acuzi ca votam? Nu ti-ai pus intrebarea ca poate vrem totusi sa ne intoarcem in tara nostra, ca glasul pamantului ne cheama , dar ca vrem o imbunatatire din toate punctele de vedere?? Nu ti-ai pus intrebarea ca noi plecand, am renuntat si lasat in urma tot: parinti, prieteni , practic am renuntat la viata noastra si a trebuit sa o luam de la capat???
      Fiecare om are dreptul in viata lui la 5 minute de celebritate: pacat ca tu le-ai irosit, acum, aici, inutil!!!!!!!!!!1

      Apreciază

  33. Buna ziua,

    Din motive de patriotism suntem unde suntem. EU propun sa ne schimbam opnina de unde esti? cine esti? de unde vii? suntem toti copii ai pamantului, planeta nu tarana.

    Granitile si divizarile sunt cele mai care ne-au facut sa ne uram unii pe altii.

    Sunt de pe planeta pamant si o sa calatoresc unde o sa vrea sau unde o sa pot, asta nu ma face tradator de tara sau si mai rau sa stau intr-o mizerie doar pentru ca e tara mea…

    Ar trebui sa fim liberi nu sa ne lege un act de identitate de pamant. suntem in 2015 ne indreptam cu rapiditate intr-o noua era, era technologiei ar trebuis a o impratisam cu bratele deschise si sa incercam sa nu distrugem planeta pentru ca noi traim aici.

    Apreciază

    1. Prietene liber, eu nu am prea multa școala dar pentru cât am este destul sa scriu în acord, Daca tot va crede-ti a tot scriitor , înainte de a posta ceva la care noi sa ne închinam , va rog sa lectura-ți ce scrie-ti .., evetual daca nu puteti sa face-ti asta, cu siguranta secretara dvs. cred ca va putea.Asta binenteles daca si dânsa are ceva scoala .
      CU RESPECT :
      Cristian Vlioncu. ( Germania )

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s