America pe care o iubesc

Când spunem Statele Unite ale Americii folosim un plural pentru singular. Aceasta nu doar pentru că vorbim de nişte state unite sub un singur steag şi o singură Constituţie ci şi pentru că vorbim de mai multe State Unite ale Americii.
Eu iubesc o Americă.
Iubesc America aia cinstită şi simplă ca un film western.
Îmi place America libertăţii responsabile, a oamenilor care citesc Biblia şi încearcă să trăiască după ea.
Îmi place America care nu se sfieşte să îl iubească simplu dar sincer pe Dumnezeu, care este pro God, pro life şi pro gun.
Îmi place America conservatoare, care ştie că există un preţ pentru libertate: iar acel preţ este responsabilitatea.
Această Americă este suferindă şi marginalizată, aşa cum este Creştinismul pretutindeni în lume. Este batjocorită de America corporatiştilor „progresişti”, de America universităţilor ideologizate, de America filmelor „emancipate”.
Dar America asta, chiar dacă nu mai e la putere, chiar dacă e marginalizată, chiar dacă nu e cool, chiar dacă este luată peste picior de toţi idioţeii cu ifose intelectuale, este singura pe care o iubesc.

51u8e4rvwmL._SY355_

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s