Duminica Sfântului Grigorie Palamas

Duminica aceasta, a doua a Postului Mare, este închinată reflecţiei asupra unui mare Sfânt al Tradiţiei răsăritene- Grigorie Palamas.
Sfântul Grigorie Palamas, trăitor în secolul al XIV-lea, a fost apărătorul adevărului teologic din spatele tradiţiei isihaste, teoreticianul (dar nu cum greşit se spune „inovatorul”- Tradiţia Bisericii învăţa deja lucrul acesta) învăţăturii cu privire la natura necreată a harului.
Tot astăzi ascultăm o Evanghelie foarte frumoasă (Marcu, 2, 1-12): a vindecării slăbănogului din Capernaum.
Iisus fiind în Capernaum, era înconjurat de mulţime multă. Patru prieteni ai unui om grav bolnav, probabil lovit de o paralizie, sperând că Iisus îl va vindeca pe prietenul lor au încercat să ajungă la Acesta.
Cum nu au reuşit, fiind mulţime multă, înghesuială, nebunie, s-au urcat pe acoperişul casei în care se găsea Domnul, au spart acoperişul şi şi-au coborât prietenul cu o targă în faţa lui Iisus.
Evident, slăbănogul primeşte vindecarea.
Lecţia este una simplă: despre puterea prieteniei, care poate convinge pe Dumnezeu să facă minuni.
Prietenia creştină adevărată se manifestă mai ales în rugăciune. Nu suntem creştini adevăraţi dacă nu ne rugăm, nu ne nevoim, nu postim, nu facem chiar fapte de milostenie pentru prietenii noştri neputincioşi. Iar o formă de neputinţă este necredinţa- poate forma cea mai mare de slăbire sufletească şi intelectuală.
De aceea să nu obosim în a ne ruga pentru vindecarea tuturor prietenilor noştri suferinzi de pe urma ateismului diverselor păcate şi înşelări.

Báôïðáéäéïî1

Anunțuri

Un gând despre “Duminica Sfântului Grigorie Palamas

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s