Peter Singer- doctor horroris causa al Universităţii Bucureşti

Decernarea titlului de doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti lui Peter Singer nu este deloc un lucru nefiresc.

Peter Singer nu este un filozof original ci este exponentul cel mai comun al pachetului ideologic dominant în această lume. Universitatea Bucureşti, prin gratularea academică a lui Singer, nu face decât să încerce să obţină intrarea în „lumea bună” a universităţilor occidentale.
De când are rector un filozof, Universitatea Bucureşti s-a remarcat numai prin realizări de acest tip: promovarea ideologiilor la modă şi cenzurarea vocilor „incorecte politic” (vă mai aduceţi aminte de întâmplările dezonorante pentru Universitate ale blocării unor iniţiative ale Asociaţiei „Studenţi pentru Viaţă”),

Dar de ce Peter Singer?
Pentru că în gândirea pestriţă a filozofului australian veţi vedea cea mai bună sinteză a eticii de tip nou dar şi consecinţele logice ale unor opţiuni morale şi legislative.
Căci în momentul în care eşti de acord cu uciderea copiiilor prin avort, inventând noi definiţii asupra vieţii, nu este de mirare ca să ajungem şi la ……avortarea unui copilaş la luni şi chiar şi ani după naştere. Totul depinde cum interpretăm viaţa. Şi cum „dăm liber”la definiţii ale vieţii, ba chiar le girăm cu titluri academice şi cu modificări legislative periodice, este firesc că totul este deschis tuturor oportunităţilor.
La Peter Singer veţi vedea nu numai această imorală „etică”, a morţii. Veţi vedea toate caracteristicile circului pan-ideologic care este promovat prin revoluţie culturală în toată lumea – şi iată, şi la Universitatea Bucureşti.
Veţi vedea un gânditor supărat că privilegiem pe oameni în detrimentul animalelor. Pentru domnia sa, frontiera dintre om şi animal este una arbitrară (aşa cum este şi cea dintre „avort” şi crimă) şi deci poate fi mutată în folosul animalelor şi în detrimentul oamenilor- aşa, de dragul pluralismului şi democraţiei.
Vegan, ateu, moare de dragul lumii a treia- deşi la ce filozofie are în spate, nu m-ar mira ca soluţia la care ar ajunge domnul Singer pentru a rezolva problema foametei în Africa să nu fie cumva „eutanasia non- voluntară” (conceptul îi aparţine), susţinător al zoofiliei (cu o condiţie, să nu fie violat animalul), filozoful nostru reprezintă cel mai bine „omul nou”- idealul revoluţiei culturale prin care trecem toţi.

Deci, repet, Universitatea Bucureşti, în efortul ei (comun cu al întregii noastre societăţi) de a arăta că s-a adaptat, dresat, normat conform idealurilor revoluţiei culturale occidentale, nu putea alege mai bine cui să îi dea titlul de doctor horroris causa…

peter singer

Anunțuri

Un gând despre “Peter Singer- doctor horroris causa al Universităţii Bucureşti

  1. Eu cunosc si dreptcredinciosi carora nu le pune nici o problema faptul ca baga cateii sau pisicile nou nascute in punga de plastic si la zvârle-n tomberon, dupa care isi fac cruce cu amândoua mâinile (pacat ca nu pot si cu picioarele) de Paste, de Inviere, de Craciun, samd. Sau care-si duc câinii in codru ca sa nu-i mai supere cu hamaitul. E plina lumea de nebuni, asadar. Ar fi o greseala sa nu consideram ca, din moment ce animalul se misca si glasuieste in limba lui – lasata, cred eu, de Domnul – are si el ceva asemanator cu sufletul, daca nu in forma pe care-o posedam noi (care suntem ai mai smecheri), cel putin intr-una – putin – asemanatoare.
    Acuma, personajul si personajele care sustin egalitatea gainilor si-a porcilor cu oamenii, sunt dezaxati, asta-i fara drept de apel. Insa nici nu se cuvine sa ne consideram atotstapânitori peste celelalte fiinte, caci daca nu putem fi atotstapânitori peste noi insine, atunci cum putem fi peste un intreg regn animal, ca sa nu mai zic de cel uman. Trebuie adoptata, inca o data, calea de mijloc, care este cea buna, dupa cum scrie la carte.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s