Înţelepciunea şarpelui…

A fost marşul pro-homosexualitate în Republica Moldova.
Nişte credincioşi, preoţi şi alţii mai „zeloţi” au aruncat cu ouă, huiduieli şi insulte destul de isterice în participanţii la marş.
Probabil au plecat acasă, simţindu-se cumva mândri de realizarea lor.

Ce au făcut însă?
Au dat apă la moară oengerurilor pro-homosexualitate, au permis ambasadorului SUA, prezent la manifestaţie şi chiar se pare lovit de un ou, să justifice noi finanţări, noi forme de susţinere pentruu mişcarea homosexuală.
Mai grav, autorităţile moldoveneşti au fost puse la colţ că nu sunt suficient de „europene” şi că ar trebui să fie mai perseverente în asumarea compromisurilor morale şi în efortul de a îşi spăla pe creier populaţia cu şamponul euro-atlantic (care lasă creierul frumos apretat- o ştim privind „generaţia pro” din România).

Aceste greşeli le-am făcut şi noi la începutul revoluţiei culturale menite să distrugă identitatea creştină românească. Am reacţionat extremist, fără înţelepciune, duşi de pasiuni sincere, dar nu prea deştepte.
Şi? Cu ajutorul unei mass-medii obediente, bună parte din societate este gata dresată să accepte ce acum 10 ani ar fi fost inacceptabil, în parlament se discută despre „parteneriatul civil”, personaje care altădată ar fi fost ignorate de mediul academic românesc din pricina filozofiilor lor pestriţe, sunt acum făcute doctori honoris causa, etc.
Toate aceste în 10 ani…..

Unde am greşit noi? Unde greşesc fraţii noştri basarabeni?

E simplu. În faptul că nu s-a organizat o societate civilă ci totul s-a făcut fără cap. În loc să fim, cum ne îndeamnă Evanghelia, „înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii”, am fost înţelepţi ca porumbeii şi blânzi ca şerpii…
Ce ar fi trebuit să facă basarabenii?
Să meargă în biserici, la ierarhii lor şi, împreună cu aceştia, să organizeze un protest paşnic.
Mitropoliţii (şi ăla ce ţine de Bucureşti, şi ăla ce ţine de Moscova) dar şi episcopul catolic, şi pastorii neoprotestanţi, să meargă toţi, eventual cu niscaiva parlamentari mai creştini şi să solicite guvernului să cheme la Ministerul de Externe pe ambasadorul SUA, solicitându-i să respecte conduita diplomatică şi să nu jignească poporul în faţa căruia reprezintă Statele Unite, prin participarea la manifestaţia gay.
Să transmită, printr-un comunicat, cât mai puternic mediatizat, protestul creştinilor din Basarabia- majoritatea zdrobitoare- faţă de comportamentul jignitor al diplomaţilor care susţin genul acesta de manifestaţii.
Să susţină o legislaţie care să pună capăt pretenţiilor de „societate civilă”, pentru ong-urile care sunt finanţate de diverse state şi organizaţii străine.
Să facă rugăciuni pentru iertarea de păcate a sărmanilor homosexuali în toate bisericile din republica Moldova în timpul desfăşurării mitingului.
Să îndemne populaţia să ignore cu desăvârşire acel miting. Efectiv străzile să fie pustii, nimeni la ferestre, nimeni să nu îi bage în seamă pe acei amărâţi şi pe oengiştii care profită de pe urma suferinţei lor.
Să nu mai cadă în capcana atât de facilă de a trimite oameni nepregătiţi la dezbaterile mediatice cu promotorii revoluţiei culturale.
De câte ori nu am văzut preoţi cel puţin inadecvaţi, făcuţi k.o. prin emisiuni? Desigur, ei sunt de obicei mulţumiţi de prestaţia lor. Nu înţeleg că de fapt au căzut în capcana întinsă de acitivişti- aceea de a părea sectari şi anacronici. Căci activiştii nu vor să îi convingă pe creştinii practicanţi că e bine să se accepte nebuniile promovate de ei. Nu. Ei vor să se constituie în alternativa la Biserică, să fie cool şi interesanţi pentru noile generaţii, să îşi construiască identitatea prin opoziţie cu preoţii, inactuali, inadecvaţi, nepregătiţi de provocările noii lumi….
Desigur, reţeta ar fi fost şi mai este încă valabilă şi pentru România..

20th21st

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s