Generalul Enrique Gorostieta

S-au împlinit, pe 2 iunie, 86 de ani de la uciderea sa.
Ateu, mason, revoluţionar liberal mexican, generalul Gorostieta ajunge, printr-un lung proces de convertire, un erou catolic- liderul trupelor ce s-au ridicat împotriva regimului liberal-masonic şi agresiv ateist al preşedintelui Calles.
Acesta începuse o persecuţie la scară largă a creştinilor mexicani, în timpul căreia mii de catolici şi-au pierdut viaţa. Regimul său atroce- purtat în numele valorilor umanismului ateu, iluminismului şi liberalismului, explicit masonic- este, poate şi pentru că Mexicul este departe de Europa, foarte puţin cunoscut.

Creştinii catolici au reacţionat şi a apărut o mişcare de rezistenţă armată: „Cristeros”. În fruntea lor s-a găsit curajosul general Enrique Gorostieta, până la moartea acestuia pe câmpul de luptă, în timpul unei ambuscade.

De ce să ne aducem aminte de el şi de cei dimpreună cu el? Mai ales pentru că nu trebuie să uităm că pentru Creştinism se şi luptă. Şi chiar şi acum, sute de creştini luptă cu arma în mână în Siria şi Irak împotriva jidhadiştilor ISIS.

Enrique Gorostieda

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s