Jos Ponta? Nu, mulţumesc. Şi să vă explic, pe scurt, de ce…

De ce nu scriu despre moţiune, mă întreabă multă lume.
Care moţiune? răspund eu. Dacă ne referim la ultima moţiune a PNL, îmi pare rău, dar, ca şi cea din primăvară, nu este decât o confirmare a faptului că opoziţia chiar nu are ce să reproşeze guvernării Ponta, ci doar omului Ponta.

Eu am însă o viziune mai pragmatică:

1. Ponta e un plagiator ordinar
2. Ponta e trimis în judecată de DNA (o batjocură de dosar, dar….na)
3. Ponta e chiar enervant cu aroganţa lui care nu are acoperirea intelectuală a aroganţei lui Năstase.
4. Ponta guvernează cu nişte jigodii (în speţă adunate în rândurile UNPR).
5. Ponta e socialist declarat şi mie nu îmi plac socialiştii.
6. Ponta e lingău şi pupincurist cu cei de afară.
7. Ponta se aruncă în declaraţii cel puţin iresponsabile- cum ar fi cele cu privire la maghiari.

Dar pe de altă parte acest om enervant din multe puncte de vedere şi cu multe puncte sensibile conduce un guvern care în ultimii 3 ani şi ceva, cât ne-a guvernat, a făcut-o mai bine decât celelalte guvernări precedente.
Şi nu o spun doar cifrele- care chiar nu ne mint, ci o simt şi eu- un cetăţean mediu, cu venituri medii, care se străduieşte să supravieţuiască decent într-un oraş extravagant de scump ca Bucureştiul.
Desigur, sunt nenumărate probleme- unele chiar foarte grave- dar majoritatea ţin de faptul că România este parte a Uniunii Europene, iar atunci când UE are o problemă (şi nu are doar una), ar fi fenomenal ca România să nu sufere.

Alternativa la Ponta ar fi un partid care, între 2008 şi 2012, a guvernat dezastruos România şi care acum supravieţuieşte mediatic prin demagogia ţipătoare a unui caţavencu mai sexy: doamna-domnişoara Alina Gorghiu.

Daţi-mi o alternativă conservator-creştină, cel puţin eurosceptică, la Victor Ponta şi voi fi în Piaţa Victoriei zi şi noapte să cer demisia plagiatorului.
Între Viktor Orban şi Victor Ponta nu aş avea nicio dilemă în a prefera pe primul.

Dar când alternativa la guvernul Ponta este guvernul Boc, îmi pare rău, dar voi face tot ce pot să rămân cu actuala guvernare, pe cât de mizerabilă, pe atât de bună.

P.S. În toamna anului trecut, într-un elan de „Jos Ponta”, s-a pus preşedinte al ţării o nulitate. căruia îi plătim concediile şi plimbările prin străinătate. De ce să repetăm această greşeală, poate într-o variantă mai gravă, punând la palatul Victoria o nulitate la fel de mare? Doar aşa, de….Jos Ponta? Nu, mulţumesc.

ponta-mickey-mouse

Anunțuri

Un gând despre “Jos Ponta? Nu, mulţumesc. Şi să vă explic, pe scurt, de ce…

  1. Suntem o colonie! Nu fiti naivi! Ponta a anuntat ca terminam cu FMI deci vor termina ei cu el. Credeti ca vor pierde asa o castana? Tot circul asta cu demisia e doar o stratagema menita sa forteze mana premierului pentru indatorarea pe viitor! Trendul ascendent pe care se afla Romania impreuna cu politica premierului de relaxare fiscala si aducerea banilor la buget din confiscarile si amenzile ANAF fac sa functioneze sistemul! Pe acest trend suntem interesanti pentru investitori, devenim piata de consumatori si muncitori calificati. Toate investitiile din vestul tarii au ridicat nivelul de trai si au micsorat deficitul bugetar. Romanii sunt indatorati, dar statul inregistreaza in acest an, sub aceasta guvernare, cea mai puternica pozitie din ultimii 7ani. Ponta trebuie inlaturat pentru ca hotia sa se instaleze din nou. Atentie la cei ce detin terenuri agricole!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s