Să fim atenţi. Şi nu doar un pic

Sunt unul dintre cei care cred că Islamul este o religie periculoasă, care poartă în sine răul. Un musulman „bun” este un musulman care se simte mai bine în Iran sau Arabia Saudită decât într-o ţară în care funcţionează valorile libertăţii civice.
 
Sunt unul dintre cei care cred că civilizaţia mea, de i se spune „occidentală” (dar pe care prefer să o numesc iudeo-creştină) este superioară tuturor celorlalte, chiar dacă este roasă de vreo 50 de ani de un cancer ideologic intern.
 
Sunt unul dintre cei care cred că adevărul se găseşte în credinţa creştină şi că ideal ar fi ca toată lumea să fie una care crede în Hristos,Dumnezeu şi Om, care a murit şi a înviat pentru noi, toţi.
 
Sunt unul dintre cei care cred că homosexualitatea este un păcat de moarte înaintea lui Dumnezeu.
 
Dar cu toate acestea dacă s-ar începe o persecuţie împotriva oamenilor care sunt musulmani, care sunt homosexuali sau atei şi secularişti, am obligaţia să fiu primul care reacţionează în apărarea lor.
De ce? Pentru că civilizaţia aia, iudeo-creştină, pe care o admir eu şi de la care mă revendic, a ajuns- după o istorie dificilă şi complicată- la cultura libertăţii.
Cuvântul său cheie este acela de „toleranţă” (care e un termen teologic creştin- ştiaţi, nu? 🙂 ). Toleranţa este capacitatea mea de a accepta să trăiesc într-o lume în care sunt şi musulmani, şi păcătoşi, şi imbecili.
Nu înseamnă că aş fi de acord cu ei. Înseamnă doar că accept că şi ei există şi las judecarea lor pe seama lui Dumnezeu, nu a statului.
 
Când ei dau semne că nu vor să mă accepte pe mine şi pe crezurile mele, atunci, perfect democratic şi liberal, le-o întorc cu aceeaşi monedă.
 
Însă atunci când Statul se apucă să decidă el că poate să „umfle” pe unul că e musulman (şi deci e suspect că e terorist), să „ia” pe unul că e homosexual, nu am niciun motiv să mă bucur ci am toate motivele să mă îngrijorez.
Pentru că Statul ăla nu mai funcţionează pe logica libertăţii ci pe o logică dictatorială. Şi ….dacă i se căşunează pe creştini peste un an?
 
De asta este bine să fim foarte atenţi când auzim că vin mascaţii peste un puştan de 17 ani, la 4 dimineaţa. Dacă intră peste el doar pentru că exprimă opinii- oricât de idioate- atunci se crează un precedent să intre şi peste mine pentru ideile mele deştepte- că statul s-ar putea să nu le aprecieze.
Pentru că, aşa cum spuneam şi mai sus, civilizaţia mea suferă de un cancer ideologic, care îi cam ia minţile. Şi se poate întâmpla să mă trezesc cu mascaţii peste mine pentru că citesc Biblia şi în ea se spune că Dumnezeu nu bagă în rai homosexuali….Nu e şi ăsta „hate speech”? Deci în lot cu „fundamentaliştii” cu mine.

Minions

Anunțuri

5 gânduri despre “Să fim atenţi. Şi nu doar un pic

  1. Ati punctat bine. In occident criticarea homosexualitatii este considerata „hate speech” si asimilata unui delict. Pentru un astfel de articol ati fi pus la index de presa oficiala si izolat de inteligentsia corecta politic. Libertatea de opinie este permisa atunci cand folosesti fraze si imagini blasfemiatoare, dar nu si cand taxezi atitudini ce vin in contradictie cu etica si valorile religiei tale.

    Apreciază

    1. Geronimo…
      Intre
      – pastrarea mintii proprii in smernie insotita cu lupta impotriva propriilor slabiciuni si ispite
      si
      – uciderea in forma continuata pentru a obliga schimbarea constiintei altui om…
      NU VEZI DIFERENTE?
      Unde este URA?
      „Inapoia mea, Satana!”
      … Fiecaare – la locul sau! Este o ordine fireasca pe care nu o schimba omul chiar daca este ingaduit sa o faca pe prostu’, pe nebunu’ sau chiar daca nu se opreste din rautati.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s