Duminica alungării lui Adam din Rai

Duminica în care ne aducem aminte că Adam şi Eva au fost alungaţi din Rai….
 
Aseară am avut o lungă discuţie cu un prieten despre morală. El credea- idealistul, ca mulţi dintre noi- că omul este o fiinţă bună, morală, că este mai degrabă tentat să facă binele decât răul şi că nu are nevoie de condiţionări divine sau penale pentru a face fapte bune şi a nu face fapte rele.
 
Adevărul este mult mai dramatic. Suntem fiinţe căzute, nu evoluate. Reperele noastre morale, dacă nu sunt ancorate în Dumnezeu, sunt înşelătoare.
 
Uitaţi-vă la nazişti. Nu erau ei oameni morali? Erau. Doar că morala lor considera că unii din semenii noştri trebuiesc exterminaţi pentru binele umanităţii.
Uitaţi-vă la comunişti. Şi ei erau oameni foarte morali. Doar că morala lor, pragmatică, spunea că egalitatea bate libertatea şi chiar viaţa.
Uitaţi-vă în jurul nostru. Nu trăim într-o societate morală? Ba da. Şi încă într-o societate – cea occidentală- care face mult caz de moralitatea ei. Suntem atât de impresionaţi de suferinţele altora, încât suntem în stare să îi bombardăm pentru a le aduce valorile moralităţii noastre şi ale democraţiei.
 
Dacă vedem un animal chinuit, moralitatea noastră explodează pasional. Mulţi dintre noi ajung să refuze să mai mănânce carne, ca să nu mai sufere animalele din pricina stomacelor noastre.
 
În acelaşi timp, suntem în stare să ne ucidem copiii din raţiuni morale- dacă nu sunt doriţi de părinţii lor, spune morala noastră, e mai bine să moară decât să fie nefericiţi. Şi aşa am instituţionalizat avortul. Decât să sufere, mai bine îi omorâm- şi aşa am început să instituţionalizăm eutanasia şi să încurajăm sinuciderea asistată.
 
Ce au în comun dar şi ce lipseşte moralelor prezentate mai sus?
Au în comun credinţa că oamenii care le îmbrăţişează ar fi nişte fiinţe superioare şi, toate trei, au exclus raportarea la Dumnezeu.
 
Morala creştină- care nu trebuie confundată cu aia kantiană- pleacă de la asumarea unei realităţi: omul a căzut în păcat, s-a depărtat de Dumnezeu şi, cu cât se depărtează de Dumnezeu, cu atât devine mai feroce, mai animal, cu toată spoiala sa „civilizaţională”.
De altfel, este interesant, după cădere omul inventează automat prima morală autonomă- descoperă că este gol şi caută  căi să se îmbrace- de ce? pentru că moralele autonome sunt justificări moraliste, ale propriilor căderi.
Doar frica de Domnul este începutul înţelepciunii. Iar iubirea de Domnul este împlinirea ei.
adam_eve1
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s