Noica și politețea

Astăzi se împlinesc 107 ani de la nașterea lui Constantin Noica.
Evident, Constantin Noica nu ar fi apucat să trăiască 107 ani, deși, dacă ne uităm la Mihai Șora, la Neagu Djuvara, vârsta de 107 ani nu e chiar un prag îndepărtat și de neatins.
Nu a vrut Dumnezeu.
 
Când citești Noica e imposibil să nu te frapeze politețea gânditorului. Noica este politicos cu cititorul, este politicos cu ideile, este politicos cu înșiruirea de idei care formează cărțile și sistemul filosofic.
 
Dacă la Alexandru Paleologu găsești frustrețea bunului simț, la Noica ai obligația politeții. De asta când te apropii de Noica simți un gust delicat de salon bătrânesc unde niște domni și doamne, fumează pipă, servesc dulceață, beau cafele și pun, delicat, așezat, rânduială în idei.
Această politețe ca armă a gândirii face să se submineze orice dogmatică ideologică.
Noica însuși, tânăr, a avut anii în care nu a mai fost nici politicos, nici decent, în gândire. A fost legionar.
Însă după momentul său imbecil, Noica se întoarce în cetatea politeții pentru a își da opera și măsura.
Nu pot să îmi imaginez ce mutre au făcut cei de la poliție- încă era poliție- când Noica, după 23 august 1944, s-a dus, politicos, să se predea pentru că fusese legionar, pentru că greșise.
L-au lăsat să plece.
 
Nu pot să nu îmi imaginez cum în anii de arest la domiciliu, Noica, politicos, se prezenta în fața milițienilor din Câmpulung Muscel, ca să dea cu subsemnatul.
Nu pot nici să îmi imaginez cum a rezistat politețea lui Noica în penitenciar, când a mâncat bătaie.
Dar pot să văd cu ochii minții, pentru că l-am citit, pe Noica cel din închisoare, descoperind forța mântuitoare a politeții: când decența ta ajunge să domine peste sălbăticia celorlalți și chiar să încerce să îi salveze pe ceilați.
Despre asta este cea mai frumoasă carte a lui Noica: ”Rugați-vă pentru fratele Alexandru” Este despre puterea de a fi civilizat când totul în jurul tău te îndeamnă și te motivează să nu fii.
E un fragment extraordinar acolo în care Noica studiază Marx. Era ”reeducare” impusă de partid, desigur, celor din închisoare. Însă Noica nu e formal. Noica se apucă să citească serios pe Marx, să caute în texte secundare, minore dogmatic, cum ar fi un articol despre….tăierea lemnelor, pe acel Marx filozof, pe acel Marx al unei culturi burgheze, pe care semidoctismul oficial marxist-leninist îl ignora.
 
După închisoare, Noica va valsa politicos prin anii comunismului ceaușist, familiar cu cercuri de intelectuali interbelici, deci ”foști” dar și cu cabinete de prim-secretari și oficiali de partid, pentru că scopul său politic, dacă mai avea vreunul conștient, nu era să fie ”contra lui” nici ”pentru …” ci să impună o etică a dialogului, a politeții.
 
De aceea și filosofia sa ”grea”, ontologia sa, nu e altceva decât o dialectică- o artă a raționării dialogale, imposibilă fără politețe.
 
După 1989 ne-a lipsit Noica tocmai cu această cultură a politeții. Chiar și discipolii săi apropiați au preferat bătrânului filosof păltinișan cu politețea sa dialogală, dogmatismul intransigent al lui „jos….”, al Monicăi Lovinescu și al „dreptei„ contestatare din 1990.
 
Poate că politețea nu salvează societăți sau popoare. Dar sigur salvează oameni.
hqdefault
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s