Nici spectatori nu mai vrem să fim?

Va trebui să scrie cineva o carte în limba română de introducere în teologia politică.
Sunt deja multe scrise în diverse limbi străine, domeniul nu este, de deja decenii, vreo noutate academică sau vreo curiozitate culturală. Însă e necesară o carte în limba română, care să se ocupe şi de teologia politică ortodoxă, de specificul relaţiei dintre Stat şi Biserică în România modernă.
 
Într-un fel e trist că în România pare că suntem imuni la tot ce ne înconjoară.
Nu există un efort de a înţelege ce se întâmplă, de a gândi, de a vedea care sunt posibilităţile şi limitele evenimentelor ce se desfăşoară.
Nu doar că nu suntem actori ai istoriei, dar încetăm să fim şi spectatori.
Am fost săptămâna trecută la o conferinţă despre întrunirea ortodoxă din Creta, şi, trecând peste micul scandal provocat de nişte zeloţi, dar fiind strict pe conţinutul prezentării (făcute de părintele Dascălu, membru al delegaţiei BOR în Creta) am trăit exact senzaţia asta: că românii nu mai pot fi nici măcar spectatori.
Se simţea chiar din prezentarea părintelui. că experienţa a ceea ce s-ar fi dorit a fi un Sinod panortodox istoric, cu tensiunile şi provocările sale, a scăpat cu desăvârşire delegaţiei româneşti, oricum stingheră lingvistic (era singura delegaţie care folosea limba franceză, într-un mediu în care greaca era loc comun şi engleza era lingua franca inevitabilă).
 
Dar fenomenul e vizibil peste tot. E vizibil în Biserica Catolică din România, unde raportarea la dinamica lumii catolice se face printr-o cuminţenie pe care nu o deranjează decât muştele care mai scapă întâmplător prin săli de curs şi de conferinţă.
E vizibil în presa românească, complet imună la orice evoluţie a lumii ce ne înconjoară. E vizibil în clasa politică românească şi în societatea civilă, într-o societate care este uniform euro-optimistă într-o Europă eurosceptică….
E vizibil în mediul academic românesc: rupt aproape cu desăvârşire  de agenda mediului academic de afară, blazat şi conformist, care nu se înţelege mai departe de nivelul: universitatea- formă de învăţământ superioară liceului.
 
Ne simţim, ca societate, elite, clasă politică, Biserici, chiar stingheri şi deranjaţi când suntem invitaţi – obligaţi să participăm la spectacolul lumii.
Cum avem ocazia, cum fugim din sală pentru a ne întoarce la circurile noastre interne mărunte, refugii pentru a refuza orice contact cu realitatea.
drawing on paper by Laurie Lipton
drawing on paper by Laurie Lipton
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s