„Taci din gură că te acuză ăştia că eşti şpion rus!”

Toată tema asta, a familiei, are un rol important: separă apele.

Ani de-a rândul eram sfătuiţi „oportun” să tăcem din gură pe diverse chestiuni: „Nu se poate să fii contra discriminării pozitive a homosexualilor, monşer. Se supără ambasadele. Vrei să zică lumea că suntem oamenii ruşilor?” sau „Nu e oportun să vorbim acum despre avort şi criza demografică. Ai dreptate, dar….înţelege şi tu, vom fi catalogaţi de extremişti”, sau „Hai să o lăsăm mai moale cu popii şi cu rolul Bisericii. Nu dă bine, mă înţelegi?”

Acesta era, şi este încă, mecanismul de funcţionare al partidelor şi „societăţii civile” zise „de dreapta” din România. Te duceai la sindrofii creştin democrate? Înghiţeai cretin-democraţie corectă politic. Creştinismul se terminase înainte să înceapă sindrofia…

Oportunismul doctrinar- această boală care a ros „dreapta” românească a dus la situaţia de acum, în care vedem un preşedinte „de dreapta”, vorbind ca un activist neomarxist, în care partidele „de dreapta” sunt cele mai puţin capabile să îşi asume politic o linie fie şi vag conservatoare.

Isteria oportunismului doctrinar s-a acutizat după reizbucnirea războiului rece între SUA şi Rusia. Brusc, până şi gândurile cele mai „subţiri” conservatoare au devenit „inoportune”, sub spectrul fricii că vei fi acuzat imediat că eşti „omul ruşilor”.

Prima persoană care a atacat iniţiativa Coaliţiei pentru Familie a fost, din fieful Soros-România, doamna Alina Mungiu Pippidi care nu a folosit alt argument decât acela că e….soft-power al Rusiei toată mişcarea.

Acum însă e timpul separării apelor. Nu o mai poţi ţine langa talanga cu „să nu ne facă ăştia rusofili, dacă…” pentru că deja e o chestiune de obiecţie de conştiinţă.

Şi pe bune acum, chiar merită să ne tot temem?

De frica de a nu fi acuzat de „rusofilie” trebuie să accepţi „normalitatea” căsătoriilor homosexuale, „normalitatea” eutanasiei, „normalitatea” consumului de droguri, „normalitatea” unei societăţi în care libertatea de conştiinţă e permisă doar anti-creştinilor şi musulmanilor, „normalitatea” corectitudinii politice, „normalitatea” pseudo-artei agresiv ideologice, „normalitatea” agresiunilor militare NATO (căci, nu e aşa? e o axiomă care spune că doar Rusia e agresor, NATO e pacificator), „normalitatea” unei Uniuni Europene în care consultarea democratică a cetăţenilor e deja o opţiune de care ne putem dispensa, „normalitatea” unui totalitarism euro-atlantic….

O perioadă am simţit, recunosc, o jenă când mă acuzau ăştia că sunt „omul ruşilor” pentru că sunt un om care ţine la nişte valori NORMALE şi consideră anormală şi distructivă pentru umanitate, vraja ideologică pe care o promovează Occidentul.

Această jenă o simţeam mai ales că eu ştiam care sunt referinţele de la care mă revendic:

-Biblia (care nu e, din câte ştiu eu, parte a literaturii ruse);

-Magisteriul social al Bisericii Catolice din ultimii 200 de ani- pe care am avut ocazia să îl citesc în anii studiilor şi ce au urmat după aceea;

-Edmund Burke, Pierre Manent, Alain Besancon, Allen Bloom, Jean Sevilla şi atâţia alţii….

Singurii ruşi de i-am găsit în această bibliografie a mea au fost MIhail Bulgakov şi Alexandr Soljeniţin.

Acum, când cred că e tot mai clar pentru oricine are conştiinţă, că băieţii ăştia vor denunţa şi democraţia, şi libertatea de conştiinţă, şi orice urmă de bun simţ civic, invocând pericolul rusesc, cred că opţiunea e deja nu doar clară ci şi obligatorie pentru oricine simte…. conform cu bunul simţ şi nu conform cu ce îi spune mimetismul tâmpit al oricărei mode stupide, dar „occidentale”.

Nu mai e loc de întors…. Şi nu mai e loc pentru oportunişti cu propria conştiinţă…