Dezbaterea Dughin- de Carvalho, tradusă în România. Părerea mea

Astăzi am asistat la lansarea cărţii cu polemica dintre Alexandr Dughin şi Olavo de Carvalho, polemică purtată acum ceva ani.

Domnul Patapievici, cel care a prezentat volumul, a făcut-o lăsând impresia că asistăm la un soi de polemică extraordinară, cu consecinţe, subliniind, desigur, extremismul lui Dughin şi sugerând presupusa relaţie dintre acesta şi Kremlin.

În fapt, dezbaterea dintre Dughin şi Carvalho (pe care am avut ocazia să o urmăresc- citind schimbul de replici, chiar atunci când s-a desfăşurat, pe un blog dedicat evenimentului), este destul de modestă intelectual.

Este practic doar ciocnirea a doi oameni care suferă de păcatul de a avea mai mult convingeri decât idei şi nu au niciun chef real de a dialoga, dar profită de şansa câte unui aşa-zis dialog public, pentru a monologa.

Olavo de Carvalho este un intelectual conservator, cu valori catolice, intuiţii faine, curiozităţi serioase în domeniul gândirii politice.

Însă omul are şi el nişte fetişuri, din păcate non-erotice: crede că filmele cu Rambo şi cu Chuck Norris sunt reale. Mai precis crede că lumea este câmpul unei bătălii între feţi-frumoşi (americanii şi capitaliştii, în general) şi băieţi răi (comuniştii şi anti-capitaliştii).

Lumea are astfel o grămadă de explicaţii simple, nu suportă nuanţe şi adevărul ar fi atât de evident încât, drept consecinţă, dacă nu vezi chiar adevărul său, înseamnă că eşti fie „idiot”, fie „vândut comuniştilor”.

Ştiţi grupul de sectanţi extremişti de la ÎLD? Ei bine, ei sunt fanii lui Olavo de Carvalho. Asta ca să înţelegeţi cum funcţionează lumea lui Carvalho: ca pe ÎLD.

Dughin este opusul lui de Carvalho. El a creat o şaorma ideologică cu de toate: conservatorism, bolşevism, naţionalism, fascism, imperialism, ortodoxism, neobizantinism, panslavism, protocronism, geopolitică de secolul XIX-XX, dar aplicată secolului XXI şi mult circ mediatic.

Dughin încearcă să fabrice un vis post-ideologic pentru foştii cetăţeni sovietici şi est-europeni, care, oricât s-au bucurat că a căzut comunismul, simt inevitabil frustrarea de a fi pierdut războiul rece.

Şi aici cei doi intelectuali se întâlnesc: amândoi trăiesc în logica războiului rece şi sunt nostalgici ai acelor „good, old times” când SUA şi URSS purtau un război epopeic pentru lume.

Unde se mai întâlnesc? Sunt, amândoi, marginali. Niciunul nu are forţa intelectuală reală de a pătrunde în câmpul dezbaterilor de idei, de a conta academic, de a influenţa cu adevărat politici.

Olavo de Carvalho este blogger, editorialist pe unde mai apucă, conferenţiar pe unde mai apucă şi….profesor pe internet (deci nu e diferit profesional de ….mine).

Dughin a avut o carieră academică la Moscova, fiind însă dat afară din universitate pentru poziţiile sale politice extremiste. Are şi el site, vorbeşte pe unde poate, publică pe unde poate, mai prinde câte o sinecură (din care cea mai importantă politic a fost cea de consilier al preşedintelui Dumei de Stat- deci un simplu consilier parlamentar, totuşi) sau o susţinere-finanţare (cum ar fi cea oferită de oligarhul Malofeev).

A fost chiar condamnat, nominal, de către Biserica Ortodoxă rusă, pentru ideile sale „năstruşnice” şi, ca şi Olavo de Carvalho, îşi construieşte notorietatea în mediul virtual.

Însă anii aceştia au fost buni pentru Dughin (şi mai puţin pentru de Carvalho- deşi acesta se va bucura, cel puţin în România, de o notorietate în creştere: Humanitas, din câte am înţeles, îl va traduce şi publica). Au fost buni pentru că s-a provocat un nou război rece, iar Dughin a fost personajul ideal pentru acest război rece.

Pentru că un delir extremist ca cel al lui Dughin este ideologia perfectă ce trebuie lipită Kremlinului, pentru compromiterea mediatică a acestuia în Occident.

Vladimir Putin este un politician ce nu e mai rău (dar categoric mai bun, pentru că ţine la ţara sa) decât orice alt lider occidental.

Nu e aşa că un Putin care să aibă ca strateg şi ideolog pe Dughin ar fi un soi de Hitler? Evident, nimeni nu stă să se întrebe cum Putin, un om inteligent, pragmatic, versat politic, ar putea să stea să asculte amalgamul acela ideologic al lui Dughin?

Nimeni nu stă să vadă că ideologia lui Dughin nu are nimic în comun cu acţiunile politice ale Rusiei conduse de Putin.

Important este însă ca lumea să creadă că Dughin este „creierul” lui Putin, pentru a putea apoi să îl acuzăm pe preşedintele rus de toate păcatele extremiste ale presupusului său ideolog….

Deci aceasta ar fi dezbaterea, după mine.